"Cine are dreptate si rabdare pentru acela vine si timpul" - Goethe

luni, 30 august 2010

Cristina Bujor - cel mai tanar "central", din Romania, de pe lista FIFA - femei

Pentru astazi am ales sa va prezint povestea celei mai tinere "fete-arbitru" (centru) care reprezinta Romania la nivel international. Aceasta este Cristina Bujor, iar de la inceputul lui 2010 se afla pe lista FIFA a reprezentantelor sexului frumos. Tot in acest an ea a fost promovata si in lotul Ligii a II-a, urmand a conduce jocuri in esalonul secund al campionatului de fotbal masculin. Din interviul de mai jos vom afla cum a devenit Cristina arbitru, cat de dificil este pentru o fata sa oficieze in Romania sau cand va conduce primul joc in Europa. De asemenea, puteti vedea si cateva imagini din albumul personal al tinerei bucurestence - in varsta de 27 de ani. Trei dintre acestea sunt de la primul ei curs international - Nyon, Elvetia -, iar una de la o calatorie pe munte - coborand de la Varful Omu.

  
Cum a inceput cariera ta in arbitraj? De ce ai ales sa urmezi cursurile scolii de arbitri si in ce an?
Din pura curiozitate, in anul 2003. Atunci, aveam o colega de echipa care era si arbitru de fotbal. Din povestirile ei a inceput sa-mi placa aceasta activitate, asa ca m-am hotarat sa urmez si eu cursurile scolii de arbitri Bucuresti. Niciodata nu ma gandeam ca imi va placea asa mult si ca voi ajunge arbitru FIFA.

Unde ai jucat fotbal si de ce ai renuntat in favoarea arbitrajului?
Primul meu joc ca fotbalista a fost in anul 1998, iar ultimul in iunie 2007. Fotbalul l-am facut din pura placere, nu aveam conditii, nu erau bani. Cand am terminat facultatea si a trebuit sa ma angajez nu prea mai aveam timp pentru toate activitatile: serviciu, fotbal, arbitraj, viata personala. A trebuit sa iau o decizie si am luat-o. Cu greu… am renuntat la fotbal. Aici nu aveam perspective... mai mult de unde eram nu puteam urca. Ultima echipa la care am activat a fost Smart Bucuresti.

Cum este, ca fată, sa arbitrezi în Romania? De cate ori ai fost trimisă la cratită?
La inceputul “carierei” mi-a fost putin greu la nivel de copii si juniori, apoi la seniori pe plan municipal, dar promovand la nivel superior simti diferenta. Eu cred ca, la inceputul fiecarui joc, o fata la centru este mai respectata decat un baiat, dar din minutul 1 pana in minutul 90 depinde doar de ea daca-si mai pastreaza acel respect. Bineinteles ca la un meci de fotbal nu poti sa-i multumesti pe toti, deci am fost trimisa si la cratita, dar nu ma supar pentru ca imi place sa gatesc.

Care este diferenta dintre jocurile de femei si cele de barbati? Dar intre jocurile arbitrate in Romania si cele din strainatate?
Pe plan national, nivelul fotbalistic la feminin este slab in comparatie cu cel din strainatate si cu cel de la barbati. Noi, fetele, suntem avantajate ca arbitram la barbati pentru ca in momentul cand mergem afara arbitram degajat. Jocuri arbitrate la centru in strainatate inca nu am avut. Am fost al 4 – lea oficial la returul Semifinalei Women’s Champions League, UMEA IK – Olimpic Lyon, in aprilie. La centru a oficiat Cristina Dorcioman, iar asistenti au fost Irina Mirt si Monica Rigo. In mai am participat la un curs organizat de UEFA la Nyon unde am fost invitate toate arbitrele noi pe lista FIFA. Ne-au instruit teoretic si am sustinut testele fizice. Primul meu miniturneu il am in octombrie, in Belgia - U 17 -, unde voi arbitra 3 jocuri la centru.

Care a fost cea mai importanta partida la care ai oficiat?
Cel mai important meci… nu stiu… poate atunci cand am promovat la Liga 3, primul meu joc - Pambac Bacau – Roseal Od Secuiesc (anul 2007) care s-a terminat cu scorul de 2-1.

Care este cea mai frumoasa amintire din cariera ta?
In momentul cand am fost anuntata de catre presedintele CCA ca incepand cu anul 2010 sunt arbitru international. Nu am avut nicio reactie, nu stiam daca sa sar in sus, sa rad, sa plang… nu stiam cum sa ma manifest… am sunat pe toata lumea.

Coborand de la Varful Omu.
Ai un model in arbitraj?
Model nu, doar incerc sa iau de la fiecare ce consider eu ca este mai bun.

Care este cea mai mare dorinta, cu privire la arbitraj?
Sa arbitrez o finala de campionat mondial.

Ce parere are familia despre activitatea pe care o desfasori?
Intotdeauna m-au sustinut fiind alaturi de mine si la bine si la rau.

Ce sfaturi le-ai da arbitrilor aflati la inceput de drum?
Sa fie seriosi, optimisti si sa tinda cat mai sus, sa nu se multumeasca cu putin.

De ce crezi tu ca are nevoie un arbitru pentru a ajunge in top?
Personalitate, profesionalism, pregatire fizica si teoretica si putin noroc.

Ce parere ai despre sistemul cu 5 arbitri experimentat de catre UEFA, anul trecut in Europa League, mai ales ca, din aceasta toamna, va fi folosit si in grupele Champions League?
Dupa cum ai spus si tu in intrebare, de anul acesta va fi folosit si in Champions League, cei de la UEFA considerand ca este un lucru bun. Si eu zic la fel.

Cum vezi viitorul arbitrajului? Crezi ca tehnologia video ar fi de ajutor?
Nu, tehnologia video nu ar fi de ajutor arbitrilor. Ar strica spectaculozitatea fotbalului si nu in ultimul rand ar strica arbitrajul.

Daca ai fi din nou la inceput de drum ai mai alege arbitrajul?
Sincera sa fiu DA, as mai alege inca o data acest drum.

Ce hobbyuri ai?
Imi place sa calatoresc, in special la munte.

Ce nu-ti place?
Nu-mi place minciuna.


PROFIL

Nume si prenume: Bujor Cristina Mariana
Specializarea: Arbitru
Comisia din care face parte: CMA Bucuresti
Data si locul nasterii: 1 martie 1983, Bucuresti
Localitate: Bucuresti
Stare civila: necasatorita
Studii: Universitatea Politehnica Bucuresti (2007)
Specializarea: Inginer Economist
Master – Specializarea: Inginer economist in managementul productiei (2009)
Anul in care a devenit arbitru: 2004
Anul obtinerii categoriei a II-a: 2005
Anul obtinerii categoriei I: 2006
Anul promovarii in Liga a III-a: 2006
Anul promovarii in Liga a II-a: 2010
Anul promovarii pe lista FIFA: 2010
Grupa din care face parte (FIFA): Categoria 3
Numar de jocuri arbitrate: Liga 3 – 50 jocuri
A jucat fotbal la: Smart Sport Bucuresti (ultima echipa)

Cristina Bujor - a doua din dreapta jos. In verde sunt arbitri, iar in negru arbitri asistenti.

Intre doua cupe - UEFA Europa League si UEFA Champions League

5 comentarii:

  1. Bravo Cristina ! Surprinzator. Mult succes si noroc pe mai departe !
    Roxana.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu este surpizantor...o stiu de 3 ani si stiu ca intotdeauna a vrut mai mult...o sa fie cea mai buna :* pot garanta. Laura H

    RăspundețiȘtergere
  3. meriti sa te bucuri din plin de aceasta imagine si consider ca dupa atata truda si munca pe toate planurile, viatza ti-a oferit ceea ce meritai.sa te ajute dumnezeu sa ramai acolo cat mai mult timp

    RăspundețiȘtergere