Cel de-al doilea material pregatit de catre Diana Paduraru, pentru astazi, este despre un tanar arbitru sucevean, component al Ligii 3. Va las sa cititi povestea lui, pigmentata cu cateva imagini, precum si miniinterviul realizat pentru "ScoalaDeArbitri".
Suceveanul Ionuţ Ignat, un arbitru norocos
Diana Paduraru
Ionuţ Ignat face parte din categoria arbitrilor norocoşi si spun asta după ce la concursul de acum doi ani de zile, organizat de către CCA a fost al zecelea şi ultimul de pe lista celor promovaţi.
In 2009 a fost singurul arbitru din Moldova promovat in lotul divizionar
După aproximativ cinci ani de muncă Ionuţ a fost pus în primăvara anului 2009 de către CJA Suceava pe lista monitorizaţilor. A primit încredere, a văzut ce înseamnă să depăşeşti graniţa judeţului, presiunea meciurilor de pe la sate, şi astfel şi-a dorit mai mult şi a muncit zi de zi pentru a culege roadele în toamnă, atunci când s-au afişat şi rezultatele examenului. Singurul arbitru din Moldova care a intrat în lotul divizionar a fost suceveannul Ionuţ Ignat. Această promovare este considerată ca cea mai frumoasă amintire de pînă acum din arbitraj.
Dar pînă aici, Ionuţ a trebuit să treacă prin multe probe de foc, precum în basmul Harap-Alb. Povestea lui este una obişnuită, a jucat fotbal pe când era junior, a încercat şi voleiul, dar pînă la urmă a ajuns să urmeze cursurile de arbitraj, la îndemnul unui prieten care făcea deja parte din breaslă.
“Pumnul norocos”
Cum a fost după absolvire? Meciuri, meciuri, meciuri...
Pentru cine nu ştie, AJF Suceava se poate mândri cu un număr destul de mare de meciuri pe etapă datorită numeroaselor echipe. Drept urmare am putea spune că fiecare sat are echipă de fotbal. Asta-i bine pentru că se poate vorbi de o competiţie acerbă, numai că nu şi foarte liniştită. Derby-uri multe, orgolii multe... iar arbitrii trebuie să împartă dreptatea. Dacă mai eşti şi arbitru de centru, chiar că eşti “omu’ negru”. De un astfel de episod îşi aminteşte şi Ionuţ, dar cu zâmbetul pe buze.
“Cred că fiecare arbitru îşi primeşte mai devreme sau mai târziu ‘botezul’. Eu l-am primit la un meci de liga a 4-a, şi acum, mi se pare o întâmplare amuzantă. Ştiţi ce se spune, arbitrii se împart în 2 categorii : care au luat bataie şi care urmează să ia, iar regulamentele în trei: pentru arbitri, jucători şi spectatori!”
După ce a acordat cartonaşul roşu, acesta s-a trezit “alintat” cu un pumn la ureche de la un jucător al gazdelor. “Pentru mine a fost cu noroc pentru că a fost înainte să promovez!”, spune arbitrul sucevean.
Au dat mingea pe capră
Da, da...se întâmpla la un meci la Gura Humorului. Jucătorii s-au oprit din alergarea după minge şi au fugit să prindă capra ce tocmai pătrunsese pe terenul de joc. Să nu vă imaginaţi că a fost o muncă uşoară pentru acei flăcăi, însă această întâmplare a mai destins puţin atmosferă din tribună care era destul de încinsă, şi astfel suporterii au uitat de “centraş”.
Revenind la lucruri mai serioase, arbitrul nostru îşi doreşte mai multe de la această pasiune, dar în primul rand vrea să fie sănătos pentru a se putea pregăti pentru următoarele etape.
Mai jos puteţi citi câteva răspunsuri pe care le-a dat Ionuţ Ignat la întrebările adresate de către blogul nostru.
Cum te înţelegi cu cei din breaslă?
Încă de când am început arbitrajul am avut parte de colegi extraordinari în cadrul judeţului Suceava, prieteni adevăraţi aş putea spune. Colectivul de arbitri reprezintă o mare parte din plăcerea de a fi arbitru. După ce am promovat am constatat că şi la Liga a 3-a am parte de colegi minunaţi, chiar daca interacţionez mai rar cu aceştia.
Ai un model în arbitraj?
Massimo Bussaca şi Howard Webb m-au impresionat încă de la început. Din Romania îmi place de Cristi Balaj şi Sebastian Colţescu.
Ce părere are familia despre activitatea pe care o desfăşori?
M-au sprijinit întotdeauna, necondiţionat.
De ce ai îndruma tinerii să se îndrepte spre activitatea de arbitraj?
În arbitraj întălneşti situaţii şi trăieşti experienţe pe care nu cred că le mai întâlneşti în altă parte. E o activitate frumoasă şi daca ar fi să citez un arbitru celebru aş zice că: “Arbitrajul te obligă să te menţii sănătos până la 45 de ani.”
Ce sfaturi le-ai da celor aflaţi la început de drum?
E nevoie de multa rabdare şi perseverenţă, nu toată lumea e dispusă să facă sacrificii pentru arbitraj, care, mai tîrziu, oferă şi multe satisfacţii.
De ce crezi că are nevoie un arbitru pentru a ajunge în top?
În primul rând trebuie să respecte jocul de fotbal şi să facă lucrurile cu responsabilitate.
Ce parere ai despre sistemul cu 5 arbitri experimentat de catre UEFA?
Din punctul meu de vedere e un sistem bun. Dar trebuie să fim conştienti de faptul că atâta timp cât va exista fotbal şi arbitraj vor exista şi erorile de arbitraj. Ele fac parte din jocul de fotbal, împreuna cu foarte multe alte aspecte. Când vom înţelege acest lucru, va fi un imens pas inainte.
Cum vezi viitorul arbitrajului? Crezi că tehnologia video ar fi de ajutor?
Încă sunt într-o mare dilemă din acest punct de vedere.
Dacă ai fi din nou la început de drum ai mai alege arbitrajul?
Cu siguranţă, da!
PROFIL
Nume şi Prenume: Ignat Ionuţ
Specializarea: Arbitru
Data şi locul naşterii: 18 Ianuarie 1986 / Suceava
Domiciliul: Suceava
Familie: Necăsătorit
Studii: Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor
Ocupatia: Student (Masterand)
Anul în care a devenit arbitru: 2004
Anul obţinerii categoriei a II-a: 2005
Anul obţinerii categoriei I: 2007
Anul promovării în Liga a IV-a: 2005
Anul promovării în Liga a III-a: 2009
Număr de jocuri arbitrate: 350
Hobby-uri: Fotbalul, tenisul, excursiile şi pescuitul
Profităm de ocazie şi îi urmăm La Mulţi Ani!, pentru că astăzi îşi serbează ziua onomastică, şi anticipat pentru data de 18. Să-i fie drumul cât mai lung în arbitraj!
Bazinga !
RăspundețiȘtergereLa multi ani, sa fii sanatos, iubit si sa te vedem la Liga I
RăspundețiȘtergereP.S. sarmaleeee \m/ :D