Aniversatul de astazi se numeste Adrian Lari Tudor si este din comuna Draganesti, judetul Prahova. Povestea sa este, din pacate, una trista…
Lari nu este o vedeta, nu este un arbitru de prim-plan… este un baiat simplu - ca multi altii -, aflat abia la inceputul unei activitati in care ar vrea sa faca cariera. Ii place foarte mult fotbalul, dar de cand a devenit arbitru balanta inclina in favoarea ultimei pasiuni. De asemenea ii plac plimbarile la munte, sportul in aer liber si masinile.
Nascut in urma cu 20 de ani, la Ploiesti , a absolvit scoala de arbitri in martie 2009, iar acum este inca stagiar, facand parte din lotul judetean “Liga B+C”. Asta deoarece in toamna nu a putut sustine exemenul pentru categoria a II-a din cauza unor probleme medicale, care il sacaie de cateva luni, punandu-i sub semnul intrebarii continuarea activitatii. Din pacate pentru el aceste probleme nu au fost singulare. In iarna lui 2009 a trecut cu greu peste un eveniment nefericit, in urma caruia a fost aproape de a renunta la arbitraj. A mers totusi inainte fiindca iubeste aceasta activitate pentru care a facut o adevarata pasiune. Dar iata ca, la scurt timp, viata l-a mai supus la o grea incercare peste care ii doresc sa treaca cat mai repede!
Haideti sa vedem ce-mi spunea intr-o discutie purtata zilele trecute: “Imi este foarte greu sa-mi vad colegii arbitrand... la fel cum o faceam si eu in urma cu doar cateva luni. Uneori nu imi vine sa cred ca petrec weekend-urile acasa pierzandu-mi timpul aiurea in loc sa fiu in iarba alaturi de ei. Nu stiu de ce, dar pe terenul de joc simt ca ma relaxez, cu toate ca la majoritatea meciurilor spectatorii ne jignesc sau spun ca noi suntem vinovati pentru esecurile lor. Indiferent de ce spun ei noi mergem mai departe facandu-ne cu mandrie datoria de cavaleri ai fluierului. Totusi, de cand nu am mai putut oficia nu am mai fost pe niciun teren de fotbal deoarece am un sentiment tare ciudat. Nu-mi pot explica asta!
Dorinta de a reveni cat mai repede printre colegi si pe dreptunghiul verde isi spune cuvantul. Din pacate insa problemele de sanatate ma tin inca pe loc. Atat eu cat si medicul care se ocupa de mine speram ca din primavara anului viitor sau in cel mai rau caz din toamna, sa fiu din nou pe gazon. Vreau sa revin cu forte proaspete pentru a recupera tot timpul pierdut.”
Personal am fost foarte impresionat de povestea lui Adrian. Ii doresc din tot sufletul sa treaca peste aceste incercari ale vietii si sa merga mai departe pentru ca la 20 de ani are tot viitorul in fata. Chiar daca initial nu a vrut sa scriu despre problemele sale, ma bucur ca a acceptat. Poate ca vor mai citi si altii care vin la jocuri doar sa injure arbitrii fara a avea habar cata munca si cate sacrificii se afla in spatele acestei activitati. Poate vor intelege ca sunt si oameni care practica arbitrajul doar din pasiune si vor renunta la ideile lor preconcepute in privinta cavalerilor fluierului. Si arbitrii au grijile si problemele lor numai ca, din pacate, cei din exterior vad doar partea frumoasa a acestei activitati. Dar... e tipic romanesc!
La multi ani, Lari!
Multa sanate si... capul sus! Sunt sigur ca va rasari soarele si pe strada ta!
Impreuna cu Robert Popescu (stanga) si Adrian Bazavan (centru), la un meci de juniori |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu