Ieri, 7 august 2010, s-a auzit fluierul de final pentru cel ce a fost parintele arbitrajului prahovean, Domnul Doctor Emil Vlaiculescu. Pe langa familie, prieteni si alti cunoscuti, au venit sa-si ia ramas bun de la dansul si sa-l conduca pe ultimul drum fosti si actuali arbitri, oameni care ii vor ramane vesnic datori pentru tot ceea ce a facut pentru ei.
Pe langa fiul sau, si nepoata, Alexandra - cu care se mandrea mereu -, Domnul Doctor a mai avut multi alti copii, pe care i-a crescut in perioada 1968-1995, ca presedinte al Comisiei Judetene a Arbitrilor Prahova si, mai apoi, pana in 2010, ca presedinte de onoare al CJA. Practic toti cavalerii fluierului din judetul nostru ii datoreaza ceva celui care a creat familia arbitrajului prahovean.
Ca un ultim omagiu, sambata, fluierul s-a auzit, pentru ultima data, la capataiul Domnului Doctor. A fost un fluier lung, un fluier de jale, urmat de aplauzele celor prezenti. A fost fluierul de final, dupa o partida memorabila, in urma careia Emil Vlaiculescu a intrat in istorie, devenind o legenda. Meciul se incheiase pentru Domnul Doctor. A iesit de pe teren ca o mare glorie a sportului, a arbitrajului prahovean si romanesc. A plecat pe drumul catre ingeri lasand in urma sa regretele eterne ale celor care l-au cunoscut.
Asa cum spuneam si zilele trecute imi este foarte greu sa vorbesc despre dansul, deoarece sunt prea sarace cuvintele pentru a putea defini un astfel de OM. Un OM in adevaratul sens al cuvantului, cum rar mai gasesti in ziua de azi.
Multumim ca ati existat, Domnule Doctor! Suntem fericiti ca v-am cunoscut! Ati fost mereu alaturi de noi si veti ramane pentru totdeauna in inimile noastre. Nu va vom uita niciodata. Multumim pentru tot! Dumnezeu sa va odihneasca!
