Ieri, 7 august 2010, s-a auzit fluierul de final pentru cel ce a fost parintele arbitrajului prahovean, Domnul Doctor Emil Vlaiculescu. Pe langa familie, prieteni si alti cunoscuti, au venit sa-si ia ramas bun de la dansul si sa-l conduca pe ultimul drum fosti si actuali arbitri, oameni care ii vor ramane vesnic datori pentru tot ceea ce a facut pentru ei.
Pe langa fiul sau, si nepoata, Alexandra - cu care se mandrea mereu -, Domnul Doctor a mai avut multi alti copii, pe care i-a crescut in perioada 1968-1995, ca presedinte al Comisiei Judetene a Arbitrilor Prahova si, mai apoi, pana in 2010, ca presedinte de onoare al CJA. Practic toti cavalerii fluierului din judetul nostru ii datoreaza ceva celui care a creat familia arbitrajului prahovean.
Ca un ultim omagiu, sambata, fluierul s-a auzit, pentru ultima data, la capataiul Domnului Doctor. A fost un fluier lung, un fluier de jale, urmat de aplauzele celor prezenti. A fost fluierul de final, dupa o partida memorabila, in urma careia Emil Vlaiculescu a intrat in istorie, devenind o legenda. Meciul se incheiase pentru Domnul Doctor. A iesit de pe teren ca o mare glorie a sportului, a arbitrajului prahovean si romanesc. A plecat pe drumul catre ingeri lasand in urma sa regretele eterne ale celor care l-au cunoscut.
Asa cum spuneam si zilele trecute imi este foarte greu sa vorbesc despre dansul, deoarece sunt prea sarace cuvintele pentru a putea defini un astfel de OM. Un OM in adevaratul sens al cuvantului, cum rar mai gasesti in ziua de azi.
Multumim ca ati existat, Domnule Doctor! Suntem fericiti ca v-am cunoscut! Ati fost mereu alaturi de noi si veti ramane pentru totdeauna in inimile noastre. Nu va vom uita niciodata. Multumim pentru tot! Dumnezeu sa va odihneasca!
A fost CINEVA, chiar dac,a am aflat cu stupoare, mai exista cate unii care nu recunosc asta! Dar, in fine, dr. EMIL VLAICULESCU a fost CINEVA! Vor sau nu vor cate unii! Care fie ca l-au uitat, fie se fac ca nu inteleg ce a insemnat dr. EMIL VLAICULESCU pentru Ploiesti si Prahova, dar si pentru Romania, la urma-urmei! Ma plec in fata mormantului celui pe care l-am cunoscut inca din copilarie si-l rog pe bunul Dumnezeu sa-l aiba in paza si sa-i asigure odihna vesnica meritata!
RăspundețiȘtergerePentru "Dragos Mihai Trestioreanu": Nu ar trebui sa ne mai mire reactiile unora. A devenit ceva normal, la noi, sa confundam adevaratele valori cu nonvalorile, care ne-au invadat pur si simplu! Asta-i tara in care... inca traim, din pacate! Si, tot din pacate, multi se rezuma doar la a spune "asta e, n-avem ce face!". Ba avem ce face, si in acest sens, doar sa vrem!
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa ii ierte si pe Vasile Borcan si pe Emil Vlaiculescu. Pentru ambii, fotbalul era o credinta. Era un cult. Noi prahovenii am pierdut doi oameni de valoare, onesti, cinstiti, demni, cu coloana vertebrala. Am pierdut doua dintre valorile fotbalului prahovean. Din pacate suntem tot mai saraci in valori. Din pacate valorile sunt pe zi ce trece, tot mai rare. Razvan Fratila
RăspundețiȘtergere