Apel la istorie

Fiind la inceput de drum cu acest blog si inainte de a vorbi mai mult despre activitatea recenta a Comisiei Judetene a Arbitrilor Prahova, cred ca n-ar strica sa fac o scurta incursiune in istoria acesteia, o istorie inceputa in anul 1968, odata cu organizarea primei scoli de arbitri din judetul nostru. Consider ca, pentru a intelege cine suntem si unde ne aflam, astazi, ar trebui sa stim cine am fost si de unde am plecat. Cunoscandu-ne istoria putem evita greselile trecutului asa cum putem invata din lucrurile bune facute de predecesorii nostri. Pe de alta parte, tinerii arbitri prahoveni trebuie sa cunoasca faptul ca aceasta comisie a fost si este una foarte puternica, respectata in intreaga tara si asta datorita, in principal, celor care, de-a lungul timpului, au reprezentat judetul la nivel national si international. Emil Vlaiculescu, Nicolae Cursaru, Mihai Vasiliu, Mihai Moraru, Ilie Cot, Florin Popescu, Adrian Moroianu, Valeriu Banu, Maria Patrascu (prima femeie din Romania purtatoare a ecusonului FIFA), Alexandru Nicolae sau, mai recent, Cristian Nica sunt doar cateva dintre numele care au facut istorie in arbitrajului prahovean si romanesc. De aceea trebuie sa intelegem responsabilitatea pe care o avem atunci cand reprezentam Colegiul  Prahova, asa cum ii place domnului doctor Emil Vlaiculescu sa numeasca Comisia Judeteana a Arbitrilor, comisie al carei presedinte a fost timp de 27 de ani, fara intrerupere, si al carei presedinte de onoare este si acum, la cei 86 de ani impliniti toamna trecuta. Dar despre domnul doctor, parintele arbitrajului prahovean, fost vicepresedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, voi vorbi intr-un material special dedicat numai domniei sale. De asemenea, pe parcursul acestui an, voi povesti cateva episoade din istoria CJA si a scolii prahovene de arbitri, gratie ajutorului primit de la unul dintre cei mai buni statisticieni din judetul nostru, prietenul si colegul Razvan Fratila.

Consider ca este o onoare pentru noi sa facem parte dintr-o comisie atat de prestigioasa si, totodata, este de datoria noastra sa punem umarul la revenirea acesteia in fruntea arbitrajului romanesc. M-as bucura daca unii vor renunta la orgolii si la alte lucruri care nu fac bine arbitrajului prahovean, deoarece avem nevoie de liniste, de stabilitate pentru a putea munci si a-i ajuta pe acesti copii talentati sa ajunga cat mai sus. Sunt foarte multi arbitri de perspectiva, dar trebuie sa avem mare grija la modul si mediul in care ii crestem. Sa nu ne temem sau sa ne para rau ca ne vor depasi, trebuie sa ne dorim sa ne depaseasca, sa ne bucuram daca vor ajunge mai sus decat noi, caci, pana la urma, care e cea mai mare satisfactie daca nu aceea ca elevul isi depaseste profesorul? Cred ca domnul doctor este cel mai bun exemplu pentru noi. Haideti sa-l urmam pentru binele arbitrajului prahovean!