"Cine are dreptate si rabdare pentru acela vine si timpul" - Goethe

miercuri, 18 aprilie 2012

Mare surpriza… Stiam inca de ieri ce va vota astazi CEx al FRF si cine va arbitra Steaua-Vaslui!


FRF a hotarat miercuri ce anunta presa sarba marti: vin arbitri straini in Liga 1!!

Nu, nu este o gluma ceea ce am afirmat in titlu! Ieri am primit un comentariu de la un vizitator al blogului nostru - caruia ii multumesc! -, care suna exact asa: “Milorad Mazic (SRB), recent pre-selectionat pentru CM 2014, va arbitra Steaua - Vaslui”. (Vezi aici)
Am vrut sa scriu un material pe aceasta tema, dar venind foarte tarziu de la serviciu n-am mai reusit. Oboseala m-a invins. Am asteptat insa cu interes decizia Comitetului Executiv al FRF, desi eram convins 99% ca se va vota “democratic” in favoarea aducerii arbitrilor straini la unele jocuri din Liga 1. De ce? Pentru ca asa “vrea” muschii unora! N-are sens sa mai insist acum asupra acestei decizii, deoarece e mai mult de cat evidenta tinta celor care se afla in spatele ei. Of, cate dureri de cap poate produce pierderea unor... “butoane”! Te uiti la acesti oameni si parca sunt niste copii suparati pentru ca si-au pierdut jucariile…

Totusi este foarte interesant de aflat cum de stia presa din Serbia, inca de marti, brigada care va arbitra partida de vineri dintre Steaua si Vaslui (vezi aici, aici si aici)?! Pentru ca fiind vot democratic, era posibil sa se hotarasca altceva in sedinta de astazi a Comitetului Executiv. Si atunci Milorad Mazic si colegii sai - Igor Radojcic, respectiv Milovan Ristic - puteau sa ramana fara joc la finalul acestei saptamani. Credeti ca ar fi riscat arbitrii si federatia din Serbia acest lucru de dragul romanilor? Eu nu prea cred! Am putea atunci sa ne gandim ca hotararea fusese luata cu mult inaintea sedintei de astazi? Am putea, insa nu ne permitem sa punem la indoiala democratia care domina Comitetul Executiv. Si nici buna credinta a celor care conduc fotbalul de pe la noi.

Spre surpriza oamenilor ce “vor binele fotbalului romanesc” actuala conducere a CCA nu a demisionat! Lucru care ii va face pe acestia sa inventeze si alte masuri pentru…  “insanatosirea” fotbalului mioritic. Ce mai conteaza ca sunt calcate in picioare toate regulamentele, ca sunt sfidati iubitorii “sportului rege”? Important este sa le fie lor bine, iar noi ar trebui sa ne bucuram pentru asta. Asa vor fi mai linistiti si creditorii cluburilor, “plimbatorii valizelor” si multe alte “personalitati” ale acestei lumi mirifice. Vor avea linistea necesara pentru a se pregati de Champions League. Asa cum unii o fac de vreo 10 ani incoace, fara a ajunge sa depaseasca tururile preliminare! Despre Europa League nu vorbesc deoarece este o miza mult prea mica pentru valoarea lor, nedescoperita inca. Am vazut cu totii rezultatele “senzationale” obtinute in competitiile organizate de UEFA. Pentru care evident ca arbitrii romani sunt principalii vinovati. Va dati seama cate cupe vor castiga echipele noastre, daca vor fi arbitrate numai de straini? Ce Barcelona, ce Real? Sa vezi atunci “taka-tiki” combinata cu “taca-paca” made in Giulesti, Groapa sau Ghencea… Nimeni nu ne-ar mai sta in cale!

In final, le doresc “succesuri” multe si le reamintesc ca exista cineva acolo sus care nu doarme!

6 comentarii:

  1. In aceste momente arbitri romanii ar trebui sa nu mai oficieze la nici un joc din primele trei ligi,sa vedem atunci daca toata lumea are bani de arbitri straini(sau i aducem din Zimbabwe,Congo si Burundi)pentru ai multumii pe marii patroni.Decizia comitetului era clara si se stia inca de la inceputul returului ca o sa vina arbitri straini la "meciurile importante".La final stau si ma intreb cum vrei noi sa creasca fotbalul si arbitrajul in Romania cand avem arbitri de prim rang european si la noi la derby-uri ne arbitreaza straini.

    RăspundețiȘtergere
  2. Arbitrii pentru Rapid – CFR Cluj vin din Grecia: Anastasios Kakos – Dimitrios Bozatzidis si Dimitrios Tatsis.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru informatie. Cred ca e exclusivitate pentru Romania. Banuiesc insa ca este vorba despre partida Dinamo - CFR Cluj. Rapid-CFR a fost in tur, iar CFR-Rapid s-a incheiat 0-5.

      Ștergere
  3. Arbitrii pentru Rapid – CFR Cluj vin din Grecia: Anastasios Kakos – Dimitrios Bozatzidis si Dimitrios Tatsis.

    RăspundețiȘtergere