"Cine are dreptate si rabdare pentru acela vine si timpul" - Goethe

sâmbătă, 23 octombrie 2010

“Blue Moon Rising”, un film despre fani adevarati

Va vorbeam zilele trecute despre Manchester City, echipa pe care Alexandru Tudor a arbitrat-o joi in grupele Europa League (vezi aici - stadion si echipa, iar aici - imagini din timpul jocului). Un club de mare traditie in Anglia, fondat in 1880, nu putea sa nu aiba si suporteri pe masura. Chiar daca perioada de glorie se pierde undeva in negura timpului, sfarsitul anilor 60 - inceputul anilor 70, fanii “cetatenilor” au fost mereu alaturi de favoriti, dand dovada de un atasament extraordinar, cum rar vezi pe la alte echipe, cu atat mai putin in Romania. Cu o medie de peste 40.000 de spectatori pe meci “City of Manchester Stadium” se afla intre cele mai populate arene din Premier League. Desi la sfarsitul anilor 90 au avut doua retrogradari succesive, din prima liga in a doua, apoi in cea de-a treia, media sustinatorilor la jocurile de acasa a fost una uluitoare - peste 30.000 de spectatori. Aceasta este cel mai bun exemplu despre ce inseamna sa fi suporter adevarat - indiferent de rezultate, la bine si la greu alaturi de echipa.

Ca o multumire pentru atasamentul lor fata de echipa lui Roberto Mancini, cei de la Manchester City au realizat un film despre fanii sai, intitulat “Blue Moon Rising” (vezi trailer-ul de mai jos), in care se pot regasi si sustinatorii adevarati ai altor echipe. Lansat luna trecuta, filmul a fost primit cu bucurie de cei peste 2 milioane de suporteri pe care “cetatenii” ii au in toata lumea (900.000 in Anglia). Pe de alta parte aparitia acestuia, pe langa celelalte actiuni de marketing, arata ce inseamna fotbalul in ziua de azi - o adevarata industrie in care nimic nu este lasat la voia intamplarii. Daca ne mai amintim si cele peste 100 de milioane de euro investite in transferurile de asta-vara, ne ia ameteala dandu-ne seama cat de departe suntem de fotbalul adevarat.


2 comentarii:

  1. Salut Ionut,
    Apropos de filme despre suporteri, iti recomand cu cea mai mare placere filmul " Green Street Hooligans" cu Elijah Wood (Frodo din LOTR).
    Nu-ti descriu nimic din ce se intampla pentru ca filmul MERITA sa fie urmarit nu povestit.

    Si bineinteles documentarele prezentate pe Discovery despre suporterii echipelor de fotbal prezentate de Danny Dyer.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare!

    Multumesc pentru sugestie si... suspans! :))
    Voi incerca sa gasesc filmul!

    RăspundețiȘtergere