sâmbătă, 30 octombrie 2010

Arbitru spitalizat din cauza unei posibile intoxicatii cu un drog

Conform editiei electronice a ziarului spaniol “As” arbitrul columbian Oscar Ruiz a fost spitalizat vineri avand simptome de intoxicatie cu o substanta numita scopolamina. Se pare ca acesta a fost victima unui jaf petrecut la locuinta sa din orasul Villavicencio. El a fost gasit dezorientat, palid la fata si cu ochii privind in gol. Nu a raspuns la nicio intrebare, singurul cuvant rostit fiind “politia”.

Participant la trei turnee finale ale Campionatului Mondial Oscar Julian Ruiz este considerat unul dintre cei mai buni arbitri din lume. Recent Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS) l-a desemnat pe locul al treilea, la egalitate cu italianul Pierluigi Collina, intr-un top care cuprinde perioada 2001-2010. Peste doua zile Ruiz isi va aniversa ziua de nastere urmand a implini 41 de ani.

Pentru a exclude orice leziune a creierului arbitrului columbian i s-a facut o tomografie computerizata, dar si teste de sange care sa releve eventualele urmari ale scopolaminei. Aceasta substanta are efect hipnotic fiind considerata unul dintre cele mai periculoase droguri. Din exterior persoana care-l consuma pare normala, dar in realitate ea isi pierde controlul asupra actiunilor si gandurilor sale fiind foarte usor de influentat de catre cel ce-i administreaza “doza”. De altfel in Columbia scopolamina este numita “Respiratia diavolului” si este folosita de catre hoti pentru a-si face victimele inofensive. Ca efect secundar ea poate produce amnezie totala si devine letala la o cantitate de 100 mg sau in urma unei injectii subcutanate cu 1 mg din acest drog.

vineri, 29 octombrie 2010

joi, 28 octombrie 2010

La multi ani, Aura!

28 octombrie este o zi foarte importanta in viata uneia dintre cele mai promitatoare fete-arbitru pe care le are judetul Prahova. Nascuta la Ploiesti, la aproape un an dupa Revolutie, aceasta schimba astazi prefixul - din 1 in 2. Aura Pana a absolvit scoala de arbitri in primavara lui 2008, iar de atunci a oficiat la aproximativ 160 de jocuri din campionatul judetean. Are categoria I de clasificare, pe care a obtinut-o anul acesta. O persoana foarte activa, pe langa arbitraj ea este implicata si in miscarea studenteasca, fiind directorul Departamentului Educational al Sindicatului Studentilor din Cibernetica, cea mai veche organizatie de acest gen din ASE. De asemenea, este membru al Comisiei Educationale a Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR). Mai multe detalii despre activitatea sa puteti afla din interviul pe care l-a acordat "ScoliiDeArbitri" in urma cu exact doua luni - vezi aici.

La multi ani, Aura! Sanatate si mult succes in tot ceea ce faci!


PROFIL

Nume: Pana Aura Iustina
Specializare: Arbitru asistent
Lot: Liga B+C Prahova
Data nasterii: 28.10.1990 / Ploiesti
Domiciliu: Campina / Prahova
Studii – este studenta la Academia de Studii Economice Bucuresti –
Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica (anul II)
Anul in care a devenit arbitru: 2008
Anul obtinerii categoriei a II-a: 2009
Anul obtinerii categoriei I: 2010
Numar de jocuri arbitrate: cca 160

Imagini cu Tudor si colegii sai prin Manchester


Daca imediat dupa jocul dintre Manchester City si Lech Poznan (scor 3-1) va ofeream imagini din timpul partidei (vezi aici) cu arbitrii romani, acum voi posta altfel de fotografii cu acestia. Sunt poze facute prin oras, la stadionul si in magazinul de prezentare al rivalilor lui City, Manchester United, sau pe arena "cetatenilor", despre care v-am vorbit zilele trecute (vezi aici). Sper sa va placa!

miercuri, 27 octombrie 2010

Liga I Feminin, etapa 7: Delegari arbitri / Derbi la Brazi

In ultima zi a acestei saptamani va avea loc cea de-a saptea etapa a Ligii I Feminin. Derbiul rundei se va disputa la Brazi, acolo unde echipa locala cu acelasi nume va intalni liderul clasamentului, Real Craiova. Infiintata asta-vara formatia prahoveana a avut un start peste asteptari cu patru victorii si o singura infrangere (are un joc mai putin disputat). Aceste rezultate au dus-o pana pe locul patru al clasamentului, o pozitie neasteptata chiar si pentru cei mai optimisti sustinatori.

Mai jos aveti delegarile arbitrilor asa cum au fost postate pe situl CCA.


Liga I Feminin, etapa a VII-a
Data: 2010-10-31 Ora: 11:00

1 FC Municipal Targu Mures - CSS Târgovişte Feminin
Data: 2010-10-31, Ora: 10:00
Stadion: TRANSIL (Târgu Mureş - Mureş)
A: Curta Ovidiu Dan (Târgu Mureş - Mureş)
A1: Tanasuc Andra (Târgu Mureş - Mureş)
A2: Obreja Camelia (Târgu Mureş - Mureş)

marți, 26 octombrie 2010

Liga 3, etapa a X-a: Delegari arbitri si observatori

Mai jos aveti delegarile arbitrilor si observatorilor de arbitri pentru etapa a X-a a Ligii 3, care se va desfasura vineri, cu incepere de la ora 15:00. Observatorii de joc nu au fost postati inca pe situl CCA.

Liga a III-a, Seria 1
Data: 2010-10-29, Ora: 15:00

1 SC FC Otelul Galaţi II - FC Municipal Bacău
Stadion: Siderurgistul (Galaţi - Galaţi)
A: Teodor Dragoş (Constanţa - Constanţa)
A1: Szoke Bela (Constanţa - Constanţa)
A2: Georgescu Gabriel (Constanţa - Constanţa)
Obs: Gheba Pavel (Tulcea - Tulcea)

Liga 2, etapa a X-a: Delegari arbitri si observatori

Adrian Illyes
Etapa a zecea a Ligii 2 debuteaza vineri cu jocul dintre Ceahlaul Piatra Neamt si CF Braila, transmis in direct de catre DolceSport. Acelasi post va transmite si partida de duminica de la Constanta dintre Viitorul, echipa lui Gica Hagi, si Sageata Navodari. Vedeti mai jos care sunt brigazile ce vor oficia la cele 15 partide, cu mentiunea ca observatorii de joc din partea FRF nu fusesera inca desemnati.

Liga a II-a, Seria 1 (EST)
Data: 2010-10-30, Ora: 11:00

1 SC FC CEAHLĂUL SA Piatra Neamţ - SC CF Brăila SA
Data: 2010-10-29, Ora: 18:00; DolceSport 
Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ - Neamţ)
A: Ene Mihai (Bucureşti - Bucureşti)
A1: Bârleanu Vlad (Bucureşti - Bucureşti)
A2: Cantemir Constantin Mihai (Voila - Braşov)
R: Amarandei Ciprian (Vaslui - Vaslui)
Obs: Cristea Ioan (Bucureşti - Bucureşti)

Liga 1, etapa a XIII-a: Delegarile arbitrilor si televizarile jocurilor

Mugurel Draganescu
Incepand de vineri si pana luni se va desfasura etapa a XIII-a a Ligii I. Mai jos puteti vedea delegarile arbitrilor si ale observatorilor pentru arbitri, precum si televiziunile care vor transmite cele noua partide. Observatorii de joc nu fusesera postati inca pe situl CCA.

1 SC SPORTING CLUB SA Vaslui - ACS Victoria Brăneşti
Data: 2010-10-29 Ora: 18:30; GSP TV
Stadion: Municipal (Vaslui - Vaslui)
A: Prodan Gheorghe Mihai (Cluj-Napoca - Cluj)
A1: Popa Ionel (Paşcani - Iaşi)
A2: Stănescu Florin (Bucureşti - Bucureşti)
R: Constantin Florin Marius (Popeşti Leordeni - Ilfov)
Obs: Fecioru Corneliu (Bucureşti - Bucureşti)

Analiza prestatiilor si testare video pentru arbitrii din Liga 2

In aceasta dimineata, incepand cu ora 9, arbitrii si arbitrii asistenti din lotul Ligii 2 se vor afla la Casa Fotbalului din Bucuresti, acolo unde au fost convocati de catre Comisia Centrala pentru o sedinta de analiza. Dupa disecarea arbitrajelor de la nivelul celui de-al doilea esalon, acestia vor fi supusi unei testari video pe durata a 30 de minute. Actiunea se va incheia in jurul orei 14:00 cu recomandarile CCA, care vor fi facute de catre presedintele Vasile Avram si de seful compartimentului "Liga 2", Constantin Gheorghe.

luni, 25 octombrie 2010

Ultima saptamana a concursului lunii octombrie

Astazi am postat ultimele 3 intrebari ale concursului lunii octombrie, sponsorizat de http://www.accesorii-arbitraj.ro/,  primul magazin online de produse pentru arbitri, din Romania. Va reamintesc faptul ca in aceasta saptamana puteti trimite raspunsurile pana vineri, 29 octombrie, inclusiv (dati click aici).

Joc international la Balta Doamnei (PH) / Imagini cu "arbitrele"


In urma cu doua saptamani in localitatea prahoveana Balta Doamnei a avut loc un interesant meci amical intre echipa locala, ce activeaza in Liga C judeteana, si o formatie din Spania. Intalnirea a fost posibila datorita unui fost jucator al gazdelor, plecat cu ceva ani in urma in tara lui Cervantes. In timpul liber acesta evolueaza la o echipa de esalon inferior pe care a tinut sa o aduca in Romania. Cum prezenta unei formatii straine in micuta localitate a fost ceva inedit, satenii au venit, cu mic, cu mare, la "stadion" pentru a vedea minunea - o partida internationala la Balta Doamnei. Si nu au regretat, pentru ca pe langa cele patru goluri, au avut ocazia sa vada si o... frumoasa brigada de arbitri. Probabil ca a fost singurul joc in care cei prezenti nu au comentat la deciziile "cavalerilor fluierului", fairplayul domnind atat pe teren cat si in... tribunele inca neconstruite.

La multi ani, Irinel!


Astazi este ziua lui Irinel Georgescu, un tanar arbitru din judetul "aurului negru", component al lotului Ligii A Prahova. Nascut la Ploiesti in urma cu 25 ani, acesta a absolvit scoala de arbitri in 2006, cand presedinte al CJA era colonelul (r) George Andrei, actualmente observator de arbitri la nivelul Ligii 2. Un baiat foarte serios, Irinel s-a aflat de fiecare data printre cei mai buni la testele teoretice cu note de peste 9.50. Avand si evolutii apreciate la jocurile din judet a fost promovat la Liga a IV-a, inca din 2008, inainte de a obtine categoria I. In afara arbitrajului acesta a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica din cadrul UPG Ploiesti, in prezent fiind Project Engineer la Siveco Romania.

La multi ani, Irinel! Sanatate si numai bucurii!

duminică, 24 octombrie 2010

CONCURS / Ultima zi pentru raspunsurile "Saptamanii 3"

Va reamintesc faptul ca astazi este ultima zi in care mai puteti trimite raspunsurile pentru intrebarile "Saptamanii 3". Maine voi posta si ultimele trei intrebari ale concursului lunii octombrie, sponsorizat de catre http://www.accesorii-arbitraj.ro/, primul magazin online de produse pentru arbitri din Romania. Pentru acestea voi astepta raspunsurile pana vineri, 29 octombrie 2010.

Arbitrii si televizarile optimilor de finala ale Cupei Romaniei


Saptamana viitoare, de marti pana joi, vor avea loc optimile de finala ale Cupei Romaniei Timisoreana. Mai jos aveti delegarile arbitrilor si observatorilor, asa cum au fost ele afisate pe situl CCA, precum si televiziunile care vor transmite partidele.


Cupa Romaniei Timisoreana
26-28 octombrie 2010

1 SC FC Braşov SA - SC FC Universitatea Cluj SA
Data: 2010-10-26, Ora: 16:00;  Sport.ro
Stadion: Tineretului (Braşov - Braşov)
A: Unimatan Paul (Zalău - Sălaj)
A1: Radu Iulian (Bucureşti - Bucureşti)
A2: Păunescu Florin (Ramnicu Valcea - Vâlcea)
R: Rusandu Lucian (Sfântu Gheorghe - Covasna)
Obs: Chivulete Florin (Bucureşti - Bucureşti)
Obs: Rămureanu Adrian (Bucureşti - Bucureşti)

O jucatoare de la echipa "arbitrelor" chemata la lotul national



Parcursul bun din acest inceput de campionat pe care l-a avut echipa la care evolueaza si sase "arbitre" prahovene a atras atentia antrenorilor lotului national care au trimis o adresa de convocare pe numele Ninei Anca (foto), capitanul CS Brazi. In varsta de 22 ani aceasta a sosit la formatia nou-infiintata de la defuncta Smart Bucuresti. 
Convocarea Ninei pentru partida amicala pe care Romania  o va sustine miercuri in Serbia a sosit ca o recunoastere a evolutiilor foarte bune pe care le-a avut in cele patru partide disputate in acest inceput de campionat.

In alta ordine de idei, astazi, la Targoviste, echipa cu cele mai multe "arbitre" in lot va intalni formatia locala CSS Feminin, aflata pe locul 11 in clasamentul Ligii I. Infiintata asta-vara CS Brazi a avut un start peste asteptari aflandu-se pe locul patru dupa primele cinci etape, cu un joc mai putin disputat. Pana acum a evoluat intr-o singura deplasare, cea de la Vlahita, acolo unde a pierdut cu scorul de 2-1. De altfel, fetele spera ca aceasta sa ramana si singura lor infrangere, iar astazi sa se intoarca in judetul "aurului negru" cu toate cele trei puncte.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

“Blue Moon Rising”, un film despre fani adevarati

Va vorbeam zilele trecute despre Manchester City, echipa pe care Alexandru Tudor a arbitrat-o joi in grupele Europa League (vezi aici - stadion si echipa, iar aici - imagini din timpul jocului). Un club de mare traditie in Anglia, fondat in 1880, nu putea sa nu aiba si suporteri pe masura. Chiar daca perioada de glorie se pierde undeva in negura timpului, sfarsitul anilor 60 - inceputul anilor 70, fanii “cetatenilor” au fost mereu alaturi de favoriti, dand dovada de un atasament extraordinar, cum rar vezi pe la alte echipe, cu atat mai putin in Romania. Cu o medie de peste 40.000 de spectatori pe meci “City of Manchester Stadium” se afla intre cele mai populate arene din Premier League. Desi la sfarsitul anilor 90 au avut doua retrogradari succesive, din prima liga in a doua, apoi in cea de-a treia, media sustinatorilor la jocurile de acasa a fost una uluitoare - peste 30.000 de spectatori. Aceasta este cel mai bun exemplu despre ce inseamna sa fi suporter adevarat - indiferent de rezultate, la bine si la greu alaturi de echipa.

Ca o multumire pentru atasamentul lor fata de echipa lui Roberto Mancini, cei de la Manchester City au realizat un film despre fanii sai, intitulat “Blue Moon Rising” (vezi trailer-ul de mai jos), in care se pot regasi si sustinatorii adevarati ai altor echipe. Lansat luna trecuta, filmul a fost primit cu bucurie de cei peste 2 milioane de suporteri pe care “cetatenii” ii au in toata lumea (900.000 in Anglia). Pe de alta parte aparitia acestuia, pe langa celelalte actiuni de marketing, arata ce inseamna fotbalul in ziua de azi - o adevarata industrie in care nimic nu este lasat la voia intamplarii. Daca ne mai amintim si cele peste 100 de milioane de euro investite in transferurile de asta-vara, ne ia ameteala dandu-ne seama cat de departe suntem de fotbalul adevarat.


vineri, 22 octombrie 2010

Lacrimi de arbitru

Nici cavalerii fluierului nu-s feriti de accidentari

Arbitrul unei partide din liga secunda braziliana a avut o experienta neplacuta pe care nu o va uita multa vreme.  Cleber Abade s-a accidentat in timpul jocului, fiind necesara interventia medicilor pentru a-i acorda ingrijiri. In final, acesta a fost scos pe targa urland de durere, locul sau fiind luat de catre arbitrul de rezerva.


Imagini cu arbitrii romani de la Manch. City - Lech Poznan 3-1



In urma cu aproximativ doua ore s-a incheiat partida Manchester City - Lech Poznan arbitrata de romanul Alexandru Tudor. Victoria a revenit gazdelor, care au beneficiat de un Adebayor in forma de zile mari. Dupa ce a marcat de doua ori in prima repriza acesta a mai punctat o data si in ce-a de-a doua, refacand diferenta de la pauza, redusa de Tshimbamba in minutul 50. 

Partida a fost una deosebit de sportiva, toti jucatorii fiind preocupati exclusiv de joc, fara a contesta deciziile arbitrilor romani. De altfel, Alexandru Tudor a aratat un singur cartonas galben, iar la final atat el cat si colegii sai au fost felicitati de ambele echipe. Cei doi asistenti au semnalizat patru ofsaiduri - trei Cristian Nica (toate in prima repriza) si unul Aurel Onita (in repriza a doua).

Mai jos aveti statistica partiei, precum si cateva imagini din timpul jocului.


Oficialii jocului

Arbitru: Alexandru Dan Tudor
Arbitri asistenti: Cristian Constantin Nica, Aurel Onita
Arbitri aditionali: Ionut Marius Avram, Ovidiu Alin Hategan
Al patrulea oficial: Radu Marian Petrescu
Delegat UEFA: Petr Fousek (CZE)
Observator pentru arbitri: Milovan Nikolic (SVN)

joi, 21 octombrie 2010

"City of Manchester Stadium" - Aici vor arbitra romanii asta-seara


Asta-seara, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Onita, Marius Avram, Ovidiu Hategan si Radu Petrescu vor pasi pentru prima data pe "City of Manchester Stadium", acolo unde vor oficia la jocul dintre Manchester City si Lech Poznan, contand pentru grupele Europa League. 

Liga I Feminin, etapa 6: Delegari arbitri

Duminica se disputa ce-a de-a sasea etapa a Ligii I Feminin. Cu exceptia partidei de la Pitesti, care va incepe la 10:30, toate celelalte jocuri vor avea ca start ora 11:00. Vedeti mai jos delegarile arbitrilor, cu mentiunea ca Metalul Vlahita nu va evolua din cauza retragerii din competitie a echipei Smart Bucuresti.


Liga I Feminin - Etapa 6
Data: 2010-10-24, Ora: 11:00

1 FC Alice&Tunes Pitesti - CFF Olimpia Cluj
Data: 2010-10-24, Ora: 10:30
Stadion: Nicolae Dobrin - sintetic (Piteşti - Argeş)
A: Robu Ovidiu (Câmpulung Muscel - Argeş)
A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel - Argeş)
A2: Ghiberdel Sorin (Piteşti - Argeş)

UEL: Utrecht - Steaua / Arbitreaza Said Ennjimi

Dupa remiza de infarct cu Napoli, Steaua va incerca asta-seara sa recuperze la Utrecht punctele irosite in partida cu italienii, ramanand astfel in cursa calificarii. Jocul impotriva echipei lui Nesu va fi arbitrat de o brigada franceza, condusa de catre Said Ennjimi (foto). Ca un fapt divers, unul dintre arbitrii aditionali, Fredy Fautrel, a oficiat la jocul Under 21 Romania - Anglia, scor: 0-0 (vezi aici).

Nascut pe 13 iunie 1973, in Casablanca - Maroc, centralul de asta-seara locuieste, in prezent, in Poitou-Charentes, o regiune din vestul Frantei. Are 1.76 m inaltime si 78 kg. Este de profesie contabil, iar in afara limbii franceze mai vorbeste engleza si araba.

miercuri, 20 octombrie 2010

S-a incalzit pana... a luat rosu! Ieri, in Champions League

Liga Campionilor ne-a obisnuit cu tot felul de faze spectaculoase. Numai ca printre golurile senzationale si ratarile monumentale se mai strecoara si cate una stupida. Cum altfel ar putea fi incadrat gestul lui Jean Pascal Mignot, care a reusit performanta de a fi eliminat fara sa fi evoluat macar un minut? Fotbalistul lui Auxerre se afla la incalzire, in momentul in care echipa sa era condusa cu 2-1 in deplasarea de la Amsterdam. Si fiind probabil prea infierbantat s-a gandit sa strige la arbitrul Olegario Benquerenca, nemultumit ca, dupa parerea sa, jucatorii lui Ajax trageau de timp. Asa cum si-a dorit, centralul portughez l-a auzit, numai ca l-a si avertizat. Neintelegand nimic, francezul a continuat sa protesteze, folosind probabil si unele cuvinte mai... licentioase, determinandu-l pe Benguerenca sa-l elimine. Urmariti mai jos gestul stupid al lui Mignot.


UCL: Inter Milano - Tottenham / Arbitreaza Damir Skomina


Dupa meciul de ieri dintre Bayern si CFR, TVR 1 ne ofera asta-seara o partida ce se anunta foarte interesanta, intre doua stiluri diferite - italian, respectiv englezesc. Detinatoarea trofeului, Inter Milano, va incerca sa-si pastreze prima pozitie in Grupa A, beneficiind si de avantajul terenului propriu. Jocul dintre echipa lui Cristi Chivu si Tottenham a fost incredintat unei brigazi din Slovenia, cu Damir Skomina  la centru.

Arbitrul de asta-seara este considerat unul dintre cei mai promitatori tineri cavaleri ai fluierului din Europa, cariera sa fiind in plina ascensiune. La 34 de ani, pe care i-a implinit pe 5 august, Skomina (foto) are deja sapte sezoane ca arbitru international si trei finale ale Cupei Sloveniei! El a fost trecut pe lista FIFA la o varsta la care unii abia se apuca de arbitraj, 26 ani si patru luni! De atunci si pana acum a strans deja 59 de jocuri in competitiile europene, dintre care 6 in Champions League, avand o medie de aproape cinci cartonase galbene pe meci.

Damir Skomina locuieste in Koper, are doi baieti, iar in afara arbitrajului este agent imobiliar. Pe langa limba materna mai vorbeste engleza si italiana. In timpul liber ii place sa vizioneze filme sau sa merga la plaja. Ii mai place fotbalul in sala, dar urmareste si alte sporturi in care este folosita mingea.

Fault la... arbitru :)) / S-a intamplat aseara in Champions League

Portughezul Pedro Proenca, cel care a oficiat la ultimul joc al Romaniei - pe "Stade de France" -, a fost aseara protagonistul unei faze care a distrat tribunele. In timpul jocului Real Madrid - AC Milan (scor 2:0) acesta a fost impins de jucatorul gazdelor, Mesut Ozil, incomodat de pozitionarea nefericita a arbitrului. Ce-a iesit vedeti mai jos. :))


 Fault de... Champions League :))

Liga 3, etapa 9 / Arbitrii si observatorii jocurilor

Ionut Coza
Vezi mai jos arbitrii si observatorii jocurilor etapei a noua din cel de-al treilea esalon. Partidele se vor desfasura vineri, de la ora 15:00, cu exceptia catorva care se vor disputa sambata.

Liga a III-a, Seria 1
Data: 2010-10-22, Ora: 15:00

1 SC Municipal Petrotub Roman - FC Municipal Bacău
Stadion: Moldova (Roman - Neamţ)
A: Bocăneală Iuliu Marius (Galaţi - Galaţi)
A1: Teodor Cătălin (Brăila - Brăila)
A2: Fodor Joszef (Odorheiu Secuiesc - Harghita)
Obs: Groza Corneliu (Iaşi - Iaşi)
Obs: Lupulescu Emil (Iaşi - Iaşi)

Concurs pentru promovarea in Liga 1, 2 si 3 / Astazi si maine

Bogdan Banu (PH)
Peste 400 de participanti pentru 30 de locuri

Comisia Centrala a Arbitrilor organizeaza astazi si maine concursul de promovare pentru Ligile 1, 2 si 3. Va fi o adevarata desfasurare de forte avand in vedere faptul ca vor participa nu mai putin de 417 concurenti! In aceasta dimineata vor intra in focuri aspirantii pentru un loc in cel de-al treilea esalon, pentru ca maine sa vina randul celor care spera sa arbitreze in Liga 2, respectiv Liga 1.

Examenul consta in doua probe: teoretica si fizica. La testul teoretic participantii vor avea 20 de intrebari (15 sinteza + 5 grila), la care trebuie sa raspunda in 60 de minute. La cel fizic vor trebui sa sustina Testul Cooper (12 minute), precum si un test de viteza - 6 x 40 m (vezi aici sistemul de notare).


 
Locurile scoase la concurs pentru fiecare nivel sunt:

Liga 1: 2 pentru arbitri şi 4 pentru arbitri asistenţi
Liga 2: 3 pentru arbitri şi 6 pentru arbitri asistenţi
Liga 3: 5 pentru arbitri şi 10 pentru arbitri asistenţi



Le urez succes, tuturor!

marți, 19 octombrie 2010

Liga 1, etapa a XII-a: Arbitrii, observatorii si televizarile jocurilor

Radu Petrescu

De vineri pana luni se va desfasura etapa a XII-a a Ligii I. Mai jos puteti vedea delegarile arbitrilor si ale observatorilor, precum si televiziunile care vor transmite cele noua partide.

1 ACS Victoria Brăneşti - SC FC Braşov SA
Data: 2010-10-22, Ora: 16:30; GSP TV 
Stadion: Gloria (Buzău - Buzău)
A: Comănescu Adrian (Ramnicu Valcea - Vâlcea)
A1: Nicoară Marius (Băile Herculane - Caraş Severin)
A2: Dimancea Paul (Constanţa - Constanţa)
R: Popa Cătălin (Piteşti - Argeş)
Obs: Gheorghe Constantin (Suceava - Suceava)
Obs: Alexandru Eduard (Ploieşti - Prahova)

UCL: Bayern Munchen - CFR Cluj / Arbitreaza Martin Atkinson


Jocul din aceasta seara de pe "Fusbal Arena", din Munchen, va fi arbitrat de o brigada engleza cu Martin Atkinson la centru. Nascut la Yorkshire, pe 31 martie 1971, acesta a inceput arbitrajul la varsta de 16 ani. A debutat in prima liga la inceputul sezonului 2003/2004, iar din 2006 se afla pe lista FIFA. Anul trecut a fost promovat de catre UEFA in categoria "Elita", ascensiunea sa foarte rapida determinandu-i pe multi sa spuna ca in curand va deveni arbitrul numarul unu al Angliei. Pentru asta va trebui insa sa-l depaseasca pe mult mai celebrul Howard Webb, cel care a condus Finala Campionatului Mondial 2010, din Africa de Sud.

Pana in prezent Atkinson (foto) are 41 de jocuri in competitiile europene, dintre care 6 sunt in Champions League, cu o medie de 4 cartonase galbene pe meci.


Arbitru: Martin Atkinson (ENG)
Arbitri asistenti: Michael Mullarkey (ENG), Peter Kirkup (ENG)
Arbitri aditionali: Andre Marriner (ENG), Lee Mason (ENG)
Al patrulea oficial: Stuart Attwell (ENG)
Delegat UEFA: José Guilherme Aguiar (POR)
Observator pentru arbitri: Zdravko Jokic (SRB)

Arbitrii jocurilor din Europa League / Tudor la Manchester City, Steaua arbitrata de un francez

Astazi au fost publicate numele arbitrilor care vor oficia joi in etapa a treia a grupelor Europa League. Asa cum va anuntam intr-o postare anterioara UEFA a incredintat jocul Man. City - Lech Poznan, unei brigazi din Romania conduse de catre Alexandru Tudor (vezi aici cine sunt colegii arbitrului bucurestean).

Steaua va fi arbitrata la Utrecht de un francez, Said Ennjimi (foto), ajutat de catre conationalii sai, asistentii Frederic Cano şi Fredji Harchay, respectiv arbitrii aditionali Tony Chapron şi Fredy Fautrel. Rezerva a fost desemnat Lionel Jaffredo. Partida din Olanda va incepe la ora 20:00, fiind transmisa in direct de PRO TV.

Mai vechea cunostinta a romanilor, polonezul Marcin Borski va oficia in Spania, la Villarreal - PAOK.

UEL, Etapa a 3-a
Joi, 21 octombrie 2010

ORA 20:00
 
Grupa G
Zenit S. Petersburg - Hajduk Split
Arbitru: Libor Kovařik (CZE)

UEL: Brigada romaneasca in grupele Europa League

Alexandru Tudor a fost desemnat de catre UEFA sa conduca joi, 21 octombrie, partida dintre Manchester City si Lech Poznan. Jocul va conta pentru etapa a treia a grupelor Europa League, si se va disputa cu incepere de la ora 22:05. Arbitrul bucurestean va fi ajutat la cele doua linii de margine de catre Cristian Nica si Aurel Onita, iar la liniile de poarta de catre Marius Avram si Ovidiu Hategan. Rezerva va fi Radu Petrescu.

Aceasta delegare vine ca un frumos cadou pentru unul dintre cei doi arbitri asistenti, constanteanul Aurel Onita (foto), cel care astazi isi aniverseaza ziua de nastere, implinind 41 de ani! Ii urez multa sanatate si numai bucurii. La multi ani!

Champions League, etapa 3 / Arbitrii jocurilor de miercuri

UEFA a publicat si numele arbitrilor care vor oficia la jocurile de maine din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor. Daca astazi "socul" va fi Real Madrid - AC Milan, maine partida cea mai interesanta pare a fi Inter Milano - Tottenham. Meciul de pe "Giuseppe Meazza" va fi arbitrat de catre slovenul Damir Skomina (foto).

Arbitrii jocurilor de asta-seara i-am postat ieri. Ii puteti vedea aici.


Miercuri, 20 octombrie, ora 21:45

Grupa A:
Inter Milano (Italia) - Tottenham (Anglia)
Arbitru: Damir Skomina (SVN)

In memoriam - Dr. Emil Vlaiculescu

Astazi ar fi implinit 87 de ani... Nu s-a mai intamplat asta pentru ca Dumnezeu a considerat ca si-a incheiat misiunea pe pamant si l-a chemat la El, in ceruri, acolo unde merg doar oamenii buni. Pe 4 august 2010, Domnul Doctor Emil Vlaiculescu pleca in lumea celor drepti lasand in urma sa o mare de regrete. Cei ce l-au cunoscut au numai cuvinte de lauda la adresa unui adevarat OM, asa cum rar mai gasesti in ziua de azi. Despre "parintele arbitrajului prahovean" se poate vorbi zile intregi fara a epuiza subiectul. Ma bucur ca am avut onoarea sa-l cunosc si imi pare rau pentru ca cei mai tineri nu vor avea ocazia de a se afla in preajma unui astfel de om. Nu voi uita niciodata ca primii pasi in arbitraj i-am facut in perioada in care presedinte al CJA Prahova era Domnul Doctor.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Pentru cei care l-au cunoscut, cat si pentru cei mai tineri care nu au auzit inca de Domnul Doctor, l-am rugat pe prietenul Razvan Fratila, unul dintre cei mai buni statisticieni, sa faca cateva "sapaturi" prin arhive, rezultand materialul de mai jos.


"Doctorul EMIL VLAICULESCU
Autor: Răzvan Frățilă


Doctorul Emil Vlaiculescu a fost una dintre personalităţile de marcă atât ale fotbalului din judeţul Prahova, cât şi ale celui naţional. Medic si arbitru internaţional. S-a născut la data de 19 octombrie 1923 în comuna Podenii Noi, judeţul Prahova, într-o familie de intelectuali. A fost al patrulea copil al preotului Alexandru Vlaiculescu şi al învăţătoarei Ruxandra Vlaiculescu.

Viaţa şi-a dedicat-o celor două mari pasiuni ale domniei sale - medicina şi fotbalul. Studiile preuniversitare le-a urmat la Ploieşti, după care a studiat şi absolvit cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Cariera de medic a început-o la Bărcăneşti (Prahova), ca medic secundar. Traseul ascendent a fost continuat apoi în ordinea etapelor: medic consultant la Spitalul 1 din Ploieşti, medic specialist radiolog-oncolog la Policlinica şi Spitalul "Schuller" din urbea “aurului negru”. Vreme de peste 30 de ani a deţinut funcţia de director ale celor din urmă instituţii. Nu numai ca director al Spitalului “Schuller”, ci mai cu seamă în calitate de şef al secţiei de oncologie a acestuia, ca un veritabil profesionist al medicinei, le-a alinat durerea unor semeni ai săi aflaţi la mare necaz.

luni, 18 octombrie 2010

CONCURS OCTOMBRIE / Intrebari - Saptamana 3

Astazi am postat intrebarile pentru "Saptamana 3" a concursului organizat de "ScoalaDeArbitri" si sponsorizat de catre www.accesorii-arbitraj.ro, primul magazin online de produse pentru arbitri, din Romania. Pentru a trimite raspunsurile, dati click aici!

Liga 2, etapa a IX-a: Delegari arbitri si observatori

Comisia Centrala a publicat astazi numele arbitrilor si al observatorilor pentru jocurile celei de-a noua etape din Liga 2. Ca in fiecare saptamana postul DolceSport va transmite doua meciuri, unul vineri si altul duminica. Vedeti mai jos care sunt acestea, precum si brigazile ce vor oficia la cele 15 partide, cu mentiunea ca observatorii de joc din partea FRF nu fusesera inca desemnati.

Liga a II-a, Seria 1 (EST)
Data: 2010-10-23, Ora: 11:00

1 FC Astra 2 - FC Steaua Bucuresti II
Stadion: Marin Anastasovici (Giurgiu - Giurgiu)
A: Iugulescu Ionuţ Valentin (Târgovişte - Dâmbovita)
A1: Vlad Dragoş (Târgovişte - Dâmbovita)
A2: Pucheanu Florin (Ulmi - Dâmbovita)
 R: Rădulescu George (Bucureşti - Bucureşti)
Obs: Neagoe Nicu (Craiova - Dolj)

Iasi - Scoala de Arbitri / Se mai fac inscrieri pana miercuri

Asociatia Judeteana de Fotbal Iasi organizeaza un curs de arbitri la care sunt asteptati tineri (baieti si fete) cu varsta intre 14 si 26 de ani. Pot participa si cetateni straini cu domiciliul legal in Romania.
Inscrierile se mai fac pana miercuri, 20 octombrie, intre orele 09:00-13:00, la sediul AJF de la stadionul "Emil Alexandrescu" - tribuna "0".
Pentru relatii suplimentare puteti suna la numerele de telefon: 0232/264263 sau 0747676369.

duminică, 17 octombrie 2010

Champions League, etapa 3 / Arbitrii jocurilor de marti

Iata ca s-a ajuns deja la etapa a treia a grupelor Champions League. Mai jos aveti  arbitrii jocurilor de marti, atunci cand va evolua si reprezentanta Romaniei. CFR Cluj va intalni campioana Germaniei, Bayern Munchen chiar pe terenul acesteia, intr-o partida care va fi condusa de catre englezul Martin Atkinson.
"Socul" zilei va avea loc in Spania, la Madrid, acolo unde Realul va da piept cu AC Milan. La centru se va afla o cunostinta mai recenta a romanilor, Pedro Proenca, cel care a oficiat jocul nationalei noastre pierdut pe "Stade de France" in fata echipei "cocosului galic" (vezi aici detalii despre portughez).

Marti, 19.10.10, ora 21:45

Grupa E:
AS Roma (Italia) - FC Basel (Elvetia)
Arbitru: Aleksei Nikolaev (Rusia)

FCM Bacau - CSM Pascani 5-1 / Imagini cu arbitrii partidei


Vineri, pe stadionul Municipal din Bacau, echipa locala FCM a intalnit CSM Pascani intr-o partida ce a contat pentru etapa a opta a Ligii 3. Jocul, incheiat cu victoria gazdelor, a fost arbitrat de o brigada prahoveana condusa de campineanul Mihai Amoraritei. Colegii acestuia au fost Gabriel Banu si Adrian Nita, ambii din Ploiesti. Vedeti mai jos cateva date despre joc, precum si o galerie foto (64 poze -  fotograf: D.P.) si un video cu cei trei.

FC Municipal Bacău - CSM Paşcani: 5-1 (3-1)
Liga: a III-a, Seria 1
Data: 2010-10-15, Ora: 15:00
Stadion: Municipal (Bacău - Bacău); Spectatori: 200 
Marcatori: Boghian (11 pen, 38, 78), Vraciu (24),
Mihalachioaie (85) / Topolniceanu (17)
Avertismente: 1 (0-1)
Eliminari: -
Lovituri de pedeapsa: 1 (1-0)
A: Amoraritei Mihai (Câmpina - Prahova)
A1: Banu Lucian Gabriel (Ploieşti - Prahova)
A2: Niţă Adrian (Ploieşti - Prahova)
Obs: Iordachi Teofil (Vaslui - Vaslui)
Obs: Bădescu George (Bucureşti - Bucureşti)
 

Astana, un oras al viitorului / Imagini cu arbitrii romani prin capitala Kazakhstanului


Saptamana aceasta o brigada din Romania, condusa de Alexandru Tudor, s-a aflat in Kazakhstan, acolo unde a arbitrat jocul castigat de Germania impotriva tarii gazde. Despre meciul din preliminariile Euro 2012 am scris zilele trecute, postand si o serie de imagini foto & video din timpul jocului (vezi aici). Astazi nu voi mai vorbi despre acesta, ci despre orasul in care s-a disputat partida, adaugand si poze cu arbitrii romani la plimbare prin cel mai mare centru comercial din Asia Centrala, la antrenamentul din preziua jocului, precum si inainte de lovitura de start. De asemenea am sa pun si un filmulet in care puteti admira minunatiile din Astana, un oras al viitorului, care rivalizeaza cu orice capitala din lume. Veti vedea constructii la care Romania poate doar visa, din pacate.

vineri, 15 octombrie 2010

Liga 3, etapa a VIII-a - astazi, ora 15:00 / Delegari arbitri si observatori

Etapa a VIII-a a celui de-al treilea esalon, ce va incepe astazi la ora 15:00, programeaza un nou derbi prahovean. La Filipestii de Padure echipa locala, ce-i are in componenta pe fostii petrolisti Daniel Chirita si Bogdan Onut, va primi replica Conpetului Ploiesti. Aceasta din urma este performera etapei trecute in care a reusit sa produca prima infrangere liderului Chimia Brazi (vezi aici). La partida de la Filipesti CCA a delegat o brigada buzoiana formata din Ionut Stanciu, Ionel Grama si Mihai Cosconea. Observator pentru cavalerii fluierului a fost desemnat fostul arbitru FIFA Serban Necsulescu, din Dambovita. Ca observator de joc FRF l-a trimis pe bucuresteanul Marius Ciugarin.

Mai jos puteti vedea delegarile arbitrilor si observatorilor, preluate de pe situl CCA.

joi, 14 octombrie 2010

Vrancea: Se fac inscrieri pentru cursurile de arbitri

Comisia de arbitri din cadrul Asociatiei Judetene de Fotbal Vrancea a anuntat ca au inceput inscrierile pentru noua scoala de arbitri, care va fi organizata pe parcursul campionatului 2010-2011. Cursurile vor avea loc martea si joia, de la ora 17:00, la stadionul "Milcovul". Cei care doresc sa participe trebuie sa aiba varsta intre 16 si 27 de ani. Mai multe relatii se pot afla de la sediul AJF Vrancea.

PS: Daca mai aveti date si despre alte scoli de arbitri din tara, le astept la adresa de mail scoaladearbitri@gmail.com. Poate mai sunt persoane care doresc sa se inscrie si nu stiu cum sa procedeze.

Liga 3: Conpet Ploiesti - Chimia Brazi 2-1 / Galerie Foto - Video

Prima infrangere a "chimistilor"

Derbiul Prahovei, disputat vinerea trecuta pe arena de langa aerodrom, a adus prima infrangere in acest campionat pentru liderul Chimia Brazi (in albastru), o echipa ce parea principala candidata la promovarea in esalonul secund. Intr-un joc peste media Ligii a III-a, pentru a potoli orgoliile locale, arbitrul Emil Voicu a fost nevoit sa foloseasca de nu mai putin de noua ori cartonasul galben! Pentru cele doua echipe e bine totusi ca niciunul nu s-a transformat in rosu. Tot in aceasta partida cavalerul fluierului din Bacau a acordat si o lovitura de pedeapsa in favoarea oaspetilor, prin care acestia au reusit sa reduca din handicap.

Mai jos aveti cateva imagini in care puteti vedea si arbitrii partidei de vineri.

miercuri, 13 octombrie 2010

Liga 2, etapa a VIII-a: Delegari arbitri si observatori

Poli Iasi - Petrolul Ploiesti si UTA - ACU Arad sunt cele doua jocuri care vor deschide vineri etapa a VIII-a a Ligii 2. Restul partidelor se vor desfasura sambata dimineata, cu exceptia disputei dintre FC Snagov si Sageata Navodari, care va avea loc duminica, in direct la DolceSport. La aceast meci CCA a delegat o brigada formata din bacauanul Emil Voicu si brasovenii Dan Ilies, respectiv Bogdan Harlab. Rezerva a fost desemnata Cristina Babadac - arbitru FIFA -, din Alexandria, iar observator de arbitri presedintele AJF Gorj, Mihai Prunariu. Din partea FRF, observator de joc va fi Constantin Constantinescu, din Slatina.

Emil Voicu (foto) a arbitrat saptamana trecuta derbiul prahovean din Liga 3, Conpet Ploiesti - Chimia Brazi, incheiat cu scorul de 2-1 in favoarea gazdelor. La acesta partida bacauanul a acordat nu mai putin de noua cartonase galbene.

Liga 1, etapa a XI-a: Delegari arbitri si observatori plus televizarile jocurilor

Marius Avram arbitreaza derbiul Dinamo - Steaua



Eternul derbi al Romaniei, programat duminica, de la ora 20:30, pe stadionul "cainilor rosii", va fi condus de o brigada formata din Marius Avram (foto), Miclos Nagy si Mircea Orbulet. Rezerva a fost desemnat Dragos Istrate, iar observator pentru cavalerii fluierului fostul arbitru international Dan Petrescu. Observator de joc din partea FRF va fi Dumitru Mihalache. Mai jos aveti si celelalte delegari de la partidele din etapa a XI-a, publicate de CCA pe situl sau.

 

Incep cursurile scolii de arbitri din Bacau

Comisia Judeteana a Arbitrilor Bacau organizeaza, incepand de maine, o noua scoala de arbitri. Cei carora le place fotbalul, indiferent daca-s baieti sau fete, mai pot depune cereri la sediul AJF din Strada Aleea Ghioceilor, Bacau (langa Sala de Atletism). Mai multe detalii despre acest nou curs cititi pe BacauSport.ro.

PS: Daca mai aveti date si despre alte scoli de arbitri din tara, le astept la adresa de mail scoaladearbitri@gmail.com. Poate mai sunt persoane care doresc sa se inscrie si nu stiu cum sa procedeze.

Euro 2012: Kazakhstan - Germania 0-3 / Galerie foto-video cu Tudor si colegii sai

Un joc disputat pe parcursul a doua zile

Germania isi continua marsul triumfal catre Euro 2012, castigand aseara si cel de-al patrulea joc din cadrul grupei A. Pe un stadion arhiplin, 30000 de oameni au sperat la o minune, dupa o repriza in care tara gazda a rezistat eroic. Era greu totusi ca o echipa care nu marcase niciun gol in primele trei partide, primind in schimb sapte, sa reuseasca sa smulga macar un punct unei formatii ce avea o medie de trei goluri pe meci. Miroslav Klose, Mario Gomez si Lukas Podolski au fost cei care au tinut neaparat ca aceasta medie sa se pastreze, trupa lui Joachim Low dovedind inca o data ca nu are contracandidat in grupa sa de calificare. Practic bataia se va da doar pentru locul doi, intre Austria, Belgia - care au remizat ieri, 4-4 - si Turcia, cea care a pierdut lamentabil in Azerbaijan.

Jocul, care a inceput marti (ora locala 23:00) si s-a terminat miercuri (ora locala 01:00) a fost dominat de fairplay-ul celor doua echipe, Alexandru Tudor fluierand doar 16 faulturi pe tot parcursul acestuia.

Arbitrii romani vor reveni in tara astazi, in jurul orei 13:30, pe Aeroportul International Henri Coanda, dupa o escala la Viena.

Mai jos puteti vedea statistica partidei, cateva imagini din timpul jocului, precum si cele trei goluri.

Euro 2012: Azerbaijan - Turcia 1-0 / Arbitru: Alexandru Deaconu



Azerbaijan - surpriza serii de ieri

De la stanga: Ghinguleac, Deaconu si Vidan
Brigada din Romania, condusa de catre Alexandru Deaconu, a fost martora surprizei de ieri seara realizate de echipa neamtului Berti Vogts. Nu stiu cati dintre cei prezenti pe stadionul "Tofig Bahramov", din Baku, indrazneau sa viseze la o victorie impotriva Turciei lui Guus Hiddink. Chiar daca aceasta din urma venea dupa o infrangere usturatoare in fata Germaniei nimeni nu concepea ca ar putea face vreun pas gresit pe terenul lanternei rosii a clasamentului Grupei A. Si totusi, calculele hartiei si... ale caselor de pariuri au fost rasturnate de micuta formatie ce primise nu mai putin de noua goluri in primele doua partide ale preliminariilor. Cine a fost inspirat sa parieze pe victoria acesteia va primi de zece ori suma investita!

Prin acest rezultat Turcia si-a compromis foarte mult sansele de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012. Cea de-a doua favorita a grupei, dupa Germania,  a devenit Austria, care a remizat ieri, 4-4, pe terenul Belgiei.

Pe parcursul jocului, arbitrul roman a fluierat 21 de faulturi si a aratat de cinci ori cartonasul galben, iar asistentii sai au semnalizat opt ofsaiduri.

Mai jos aveti o statistica a partidei, cateva imagini din timpul jocului, precum si golul victoriei gazdelor.

marți, 12 octombrie 2010

S-au incheiat jocurile lui Deaconu si Tudor / Surpriza Azerbaijan













Partidele arbitrate de cele doua brigazi romanesti s-au incheiat. Azerbaijan a realizat surpriza serii invingand Turcia cu scorul de 1-0, iar Kazakhstan a cedat cu 0-3, pe propriul teren, in fata Germaniei. Voi reveni, putin mai tarziu, cu mai multe amanunte si imagini de la cele doua meciuri. Mai amintesc doar ca Sandu Deaconu a oficiat la primul joc, iar Alexandru Tudor la ce-l de-al doilea.

Euro 2012: Tudor si Deaconu arbitreaza astazi in Grupa A

UPDATE: Partida lui Alexandru Deaconu, Azerbaijan - Turcia, o puteti vedea in direct pe Digi Sport Plus.

Arbitrii romani vor oficia astazi la doua jocuri din preliminariile Campionatului European 2012.  Interesant este ca ambele partide se vor disputa in Grupa A. Prima, Azerbaijan - Turcia, va incepe la ora 18:00 si va fi condusa la centru de catre Alexandru Deaconu. La cele doua linii au fost delegati Adrian Vidan si Radu Ghinguleac, iar ca rezerva Sebastian Coltescu.

Under 21: Romania-Anglia, azi, ora 14:30 / Arbitreaza Fredy Fautrel



Peste doar o jumatate de ora, pe stadionul Municipal" din Botosani nationala Under 21 a Romaniei va incerca sa obtina o performanta pe care n-a mai realizat-o de 12 ani - calificarea la un turneu final de Campionat European. Pentru a ajunge anul viitor in Danemarca, tinerii lui Sandoi au nevoie de un 1-0, dupa ce au pierdut cu 2-1 partida tur, disputata vinerea trecuta la Norwich. Ar fi o calificare extraordinara, ce ar mai atenua poate din amaraciunea provocata de parcursul nationalei mari si in acelasi timp ne-ar da sperante pentru viitorul acesteia. 

luni, 11 octombrie 2010

Iti place fotbalul? Vrei sa devii arbitru? Inscrie-te la cursuri!

In aceasta perioada, in majoritatea judetelor din tara au inceput sau urmeaza sa inceapa cursurile scolilor de arbitri. Acestea sunt organizate de catre comisiile de arbitri din cadrul asociatiilor judetene de fotbal. Daca iti place fotbalul si doresti sa devii cavaler al fluierului, primul pas este sa faci o cerere prin care soliciti inscrierea la cursuri.

"4.1. Poate urma cursul de arbitri de fotbal orice cetatean roman, precum si orice cetatean strain cu domiciliul legal stabilit in Romania, cu precadere jucator de fotbal, cu o conduita exemplara in societate si fara sa fi suferit condamnari penale, in urma depunerii documentelor pentru examenul de admitere."  (RODAA - 2009)

Celelalte conditii care trebuie indeplinite pentru a te putea inscrie la cursuri le poti afla de aici, cu mentiunea ca acestea pot fi adaptate de catre comisiile judetene, in functie de necesitatile din zona respectiva.

Ultima zi de inscriere pentru scolile din Valcea si Arges

Astazi este ultima zi in care comisiile judetene de arbitri din Valcea si Arges mai accepta cereri de inscriere din partea eventualilor doritori. Asa ca ar fi bine sa va grabiti, daca vreti ca din primavara viitoare sa purtati echipamentul de arbitru!

Daca la Valcea limita de varsta este intre 15 si 30 de ani, in Arges, pentru a deveni cursant, trebuie sa ai minim 14 ani (conform sitului AJF). Mai multe informatii despre cursurile din primul judet puteti afla de la secretariatul AJF, iar pentru Arges la numerele de telefon 0348/445554 sau 0744/339724.

Succes!

PS: Daca mai aveti date si despre alte scoli de arbitri din tara, le astept la adresa de mail scoaladearbitri@gmail.com. Poate mai sunt persoane care doresc sa se inscrie si nu stiu cum sa procedeze.

duminică, 10 octombrie 2010

La multi ani, Domnule Profesor!

Cu ceva intarziere, cauzata de faptul ca in zona unde am fost plecat astazi nu am avut semnal pentru internet, am scris cateva randuri despre o persoana speciala, un om care a facut o pasiune pentru fotbal si arbitraj. De asemenea am postat si un scurt material realizat de catre o eleva a eroului nostru.

In urma cu multi ani, sa fie vreo 15, pe la inceputurile mele in arbitraj, cand nu prea ratam meciurile de acasa ale Petrolului Ploiesti, la una dintre aceste partide am remarcat un arbitru asistent care m-a impresionat prin stilul sau. Ma aflam in tribuna a doua a legendarului stadion "Ilie Oana" si deja urmaream mai mult evolutia arbitrilor decat jocul in sine, pentru a invata si eu una-alta de la cei pe urmele carora imi doream sa calc. La linia din fata mea, un arbitru asistent din Bacau a avut o prestatie care m-a facut sa-i retin numele si sa incerc a copia din ceea ce facea pe terenul de joc, fara a gandi ca voi avea onoarea ca peste ani sa ajung sa comunic cu dansul, chiar daca doar prin intermediul netului.

Liga I Feminin, etapa 4: Se disputa doar trei jocuri / Delegari arbitri

Ca si in etapa precedenta, astazi, in Liga I a fotbalului feminin, se vor disputa doar 3 partide. Motivul este prezenta echipei Romaniei Under 17 in Austria la mini-turneul de calificare pentru Campionatul European de anul viitor. Astfel, echipele care au jucatoare convocate la nationala de junioare si-au amanat partidele pana la revenirea acestora in tara. Daca tot am vorbit de formatia antrenata de Mirel Albon, sa va spun si ce rezultate are aceasta in Austria. Pana acum a disputat 2 meciuri in cadrul grupei a saptea, din care face parte - alaturi de tara gazda, Scotia si Ucraina -, inregistrand o infrangere si o victorie. Dupa ce au cedat cu 1-0 in fata Scotiei, fetele noastre au reusit sa invinga Ucraina, cu scorul de 2-0. Pentru a se califica in turul doi preliminar, acestea au nevoie de o victorie, pe 11 octombrie, impotriva tarii gazda, si de jocul rezultatelor din celelate grupe.

In foto apar cei doi arbitri asistenti de la jocul Metalul Vlahita - FC Nicolae Dobrin: Attlila Szabo (stanga) si Zoltan Simo (dreapta), iar mai jos puteti vedea care sunt ceilalti oficiali ai partidelor de astazi.

Liga I Feminin

1. CS METALUL Vlahita - FC Nicolae Dobrin
Data: 2010-10-10, Ora: 11:00
Stadion: Metalul (Vlăhiţa - Harghita)
A: Balint Attila (Odorheiu Secuiesc - Harghita)
A1: Simo Zoltan (Cristuru Secuiesc - Harghita)
A2: Szabo Attila (Odorheiu Secuiesc - Harghita)