sâmbătă, 30 octombrie 2010

Arbitru spitalizat din cauza unei posibile intoxicatii cu un drog

Conform editiei electronice a ziarului spaniol “As” arbitrul columbian Oscar Ruiz a fost spitalizat vineri avand simptome de intoxicatie cu o substanta numita scopolamina. Se pare ca acesta a fost victima unui jaf petrecut la locuinta sa din orasul Villavicencio. El a fost gasit dezorientat, palid la fata si cu ochii privind in gol. Nu a raspuns la nicio intrebare, singurul cuvant rostit fiind “politia”.

Participant la trei turnee finale ale Campionatului Mondial Oscar Julian Ruiz este considerat unul dintre cei mai buni arbitri din lume. Recent Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS) l-a desemnat pe locul al treilea, la egalitate cu italianul Pierluigi Collina, intr-un top care cuprinde perioada 2001-2010. Peste doua zile Ruiz isi va aniversa ziua de nastere urmand a implini 41 de ani.

Pentru a exclude orice leziune a creierului arbitrului columbian i s-a facut o tomografie computerizata, dar si teste de sange care sa releve eventualele urmari ale scopolaminei. Aceasta substanta are efect hipnotic fiind considerata unul dintre cele mai periculoase droguri. Din exterior persoana care-l consuma pare normala, dar in realitate ea isi pierde controlul asupra actiunilor si gandurilor sale fiind foarte usor de influentat de catre cel ce-i administreaza “doza”. De altfel in Columbia scopolamina este numita “Respiratia diavolului” si este folosita de catre hoti pentru a-si face victimele inofensive. Ca efect secundar ea poate produce amnezie totala si devine letala la o cantitate de 100 mg sau in urma unei injectii subcutanate cu 1 mg din acest drog.

PROFIL

Nume: Oscar Julian Ruiz
Specializarea: Arbitru
Tara: Columbia
Data nasterii: 01.11.1969
Inaltime: 185 cm
Resedinta: Villavicencio (provincia Meta)
Ocupatie: Avocat, Profesor universitar
Limbi vorbite: spaniola (materna), portugheza, engleza
Arbitru international: 1995
Primul joc international: Paraguay-Venezuela (12.07.1995)
Hobbyuri: ii place sa asculte muzica, sa citeasca si sa urmareasca sport la TV
Participari la Campionatul Mondial – 3: Coreea/Japonia (2002), Germania (2006) si Africa de Sud (2010)

Surse: as.com, fifa.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu