miercuri, 20 octombrie 2010

UCL: Inter Milano - Tottenham / Arbitreaza Damir Skomina


Dupa meciul de ieri dintre Bayern si CFR, TVR 1 ne ofera asta-seara o partida ce se anunta foarte interesanta, intre doua stiluri diferite - italian, respectiv englezesc. Detinatoarea trofeului, Inter Milano, va incerca sa-si pastreze prima pozitie in Grupa A, beneficiind si de avantajul terenului propriu. Jocul dintre echipa lui Cristi Chivu si Tottenham a fost incredintat unei brigazi din Slovenia, cu Damir Skomina  la centru.

Arbitrul de asta-seara este considerat unul dintre cei mai promitatori tineri cavaleri ai fluierului din Europa, cariera sa fiind in plina ascensiune. La 34 de ani, pe care i-a implinit pe 5 august, Skomina (foto) are deja sapte sezoane ca arbitru international si trei finale ale Cupei Sloveniei! El a fost trecut pe lista FIFA la o varsta la care unii abia se apuca de arbitraj, 26 ani si patru luni! De atunci si pana acum a strans deja 59 de jocuri in competitiile europene, dintre care 6 in Champions League, avand o medie de aproape cinci cartonase galbene pe meci.

Damir Skomina locuieste in Koper, are doi baieti, iar in afara arbitrajului este agent imobiliar. Pe langa limba materna mai vorbeste engleza si italiana. In timpul liber ii place sa vizioneze filme sau sa merga la plaja. Ii mai place fotbalul in sala, dar urmareste si alte sporturi in care este folosita mingea.

Arbitru: Damir Skomina (SVN)
Arbitri asistenti: Primož Arhar (SVN), Marko Stancin (SVN)
Arbitri aditionali: Matej Jug (SVN), Dragoslav Peric (SVN)
Al patrulea oficial: Boris Toseski (SVN)
Delegat UEFA: Roland Tis (BEL)
Observator pentru arbitri: Donald Mcvicar (SCO)


Clasament Grupa A
 
Echipa                                M      V     E    Π   GM   GP   Pct

1 Inter                                  2        1     1     0      6       2      4

2 Tottenham                         2        1     1     0      6       3      4

3 FC Twente                        2        0     1     1      3       6      1

4 Werder Bremen                 2        0     1     1      2       6      1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu