Pentru a putea dobandi calificarea de arbitru trebuie sa urmezi un curs organizat de catre Comisia de Arbitri din cadrul Asociatiei Judetene de Fotbal de pe raza judetului in care locuiesti. Acesta se desfasoara, in general, in perioada toamna – iarna, avand o durata de 15 – 100 ore, recomandarea Comisiei Centrale fiind ca toate cursurile de arbitri de fotbal sa functioneze intre 15 noiembrie – 15 martie. Totusi, fiecare CJA, poate adapta ‘’Regulamentul de organizare’’, cu acordul CCA, in functie de nevoile existente in judetul respectiv si de conditiile pe care le poate asigura in vederea unei bune desfasurari a cursurilor.
Acest regulament de organizare si desfasurare a cursurilor de arbitri de fotbal, elaborat de catre Comisia Centrala a Arbitrilor, in septembrie 2009, prevede, la punctul 4 – Recrutarea cursantilor, ca:
‘’4.1. Poate urma cursul de arbitri de fotbal orice cetatean roman, precum si orice cetatean strain cu domiciliul legal stabilit in Romania, cu precadere jucator de fotbal, cu o conduita exemplara in societate si fara sa fi suferit condamnari penale, in urma depunerii documentelor pentru examenul de admitere.
4.2. Inscrierea la examenul (verificarea) de admitere se face pe baza de cerere individuala, in care se vor arata:
a) numele si prenumele;
b) domiciliul;
c) data nasterii;
d) profesia si locul de munca;
e) daca si unde a jucat fotbal.
4.2.1. La cererea de inscriere se va anexa cazierul judiciar, adeverinta medicala din care sa rezulte inaltimea, greutatea si ca este apt medical pentru a urma cursurile de arbitri de fotbal, copii legalizate dupa actele de identitate si de studii, chitanta de achitare a taxei de participare, fisa tip cu datele personale (dupa modelul elaborat de C.C.A.) etc.
4.3. Limita de varsta, minim 14 ani – maxim 25 ani.’’
Cred ca mai sunt necesare cateva precizari. Ca sa obtii ecusonul si insigna de cavaler al fluierului nu conteaza daca esti baiat sau fata, daca ai jucat sau nu fotbal, important este sa-ti placa sportul rege, sa vrei sa devii arbitru si sa fi dispus sa faci sacrificii pentru acest lucru. Pentru ca a fi arbitru nu este atat de simplu pe cat pare. Aceasta activitate presupune, pe langa talent, foarte multa munca si foarte multe alte lucruri pe care trebuie sa le iei in calcul daca vrei sa faci performanta. Cei care au practicat sau practica fotbalul, indiferent de nivel, pe langa avantajul cunoasterii fenomenului, ‘’simt’’ altfel jocul, in comparatie cu cei care s-au intalnit cu sportul rege doar prin intermediul televizorului. Totusi, cu multa munca si rabdare acest "handicap" poate fi recuperat. Important este sa vrei!
Mda .....si la noi pe cate incepe scoala??Tie ti-am trimis un email cu datele mele pentru a ma inscrie la cursuri ,dar daca acum sa-u intamplat toate aceste lucruri ce vom face?Unde ne vom mai inscrie.Astept un raspuns!Multumesc!
RăspundețiȘtergerePentru "MitzaPH": Noua comisie va anunta, cu siguranta, momentul in care vor incepe inscrierile pentru scoala si cine se va ocupa de ea. Eu avem strategia mea, dar poate ca ei au alta mai buna. Nu vreau sa comentez nimic in aceasta privinta! Ma bucur doar pentru faptul ca, prin acest blog, contribui si eu la atragerea copiilor catre arbitraj. Si nu astept multumiri pentru asta!
RăspundețiȘtergerebuna. as dori si eu mai multe detalii despre cursurile , detalii privind data inceperii si unde pot merge sa ma inscriu. btw. sunt din craiova. multumesc frumos!
RăspundețiȘtergerePentru "alexandra": In fiecare judet, cursurile sunt organizate de catre comisia arbitrilor din cadrul asociatiei de fotbal locale, cea care stabileste si locul unde se fac inscrierile. Eu cand ma ocupam de scoala din Prahova, facem inscrieri si pe mail. In privinta Craiovei, ma voi interesa, iar zilele urmatoare iti voi da un raspuns.
RăspundețiȘtergerechiar te rog . multumesc frumos si astept raspunsul tau. o zi buna!
RăspundețiȘtergereVreau sa ma inscriu la scoala de arbitri si vreau sa stiu daca este un si in iasi sau mai aproape. Multumesc
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim": Se fac cursuri si la Iasi. "Mai aproape" nu stiu, pentru ca n-ai spus din ce localitate esti!
RăspundețiȘtergerebunaa! te ai interesat? ai aflat ceva? :)
RăspundețiȘtergerePentru "alexandra": Salutare! Daca am promis, trebuie sa ma tin de promisiune. ;) In seara asta, am aflat un numar de telefon la care voi suna maine. Deci, ai putintica rabdare. ;)
RăspundețiȘtergere:D sunt nerabdatoare!!! vai deci iti multumesc mult... nu as fi reusit fara tine. multumesc,multumesc . sunt fericita :D noapte bunaa!
RăspundețiȘtergerePentru "alexandra": De ce esti asa nerabdatoare?! Am vorbit, acum cateva minute, cu domnul Neagoe, presedintele AJF Dolj, iar dansul mi-a zis sa-l suni si-ti va spune ce ai de facut. Pana voi da eu mai multe detalii, pe blog, despre scoala de la Craiova, astept un mail pe adresa scoaladearbitri@gmail.com, pentru a-ti trimite numarul de telefon al domnului Neagoe.
RăspundețiȘtergeresalut ionut sunt din buzau si am 27 de ani .din cate vad pe postari sunt deeja batran? daca nu ce trebuie sa fac concret pentru a devni arbitru?
RăspundețiȘtergereas dori sa urmez cursurile scolii de arbitraj . Gasesc asa ceva pe raza judetului Mures?
RăspundețiȘtergerePentru "Silviu": Salut! Depinde de nivelul la care vrei sa ajungi si de varsta maxima impusa de catre Comisia Judeteana a Arbitrilor Buzau (in cazul tau). Chiar daca regulamentul CCA prevede sa ai intre 14 si 25 ani, in functie de necesitatile locale, fiecare CJA poate obtine o derogare. Ca exemplu, in perioada in care m-am ocupat de scoala de arbitri din Prahova, din cauza faptului ca la inceput aveam un numeric redus, am ridicat varsta pana la 30 ani. Dar cei care s-au aflat in aceasta situatie au stiut ca nu vor putea arbitra decat pe plan local. Si o pot face pana la 45 de ani, varsta maxima prevazuta de regulament. Examenul pentru Liga a III-a il poti sustine pana la 30 de ani, dar cu conditia sa ai categoria I, pe care o poti obtine la 2 ani de cand ai absolvit scoala. Ar mai fi niste prevederi in regulament care te-ar putea ajuta sa primesti o reducere de stagiu, dar cu conditia sa fi jucat fotbal la nivel superior. Pentru mai multe detalii ar trebui sa te adresezi CJA Buzau. Daca nu reusesti, ma anunti si te voi ajuta eu. Sper ca ti-a fost de folos explicatia.
RăspundețiȘtergerePentru "ciprian": Sigur gasesti. Va trebui sa te adresezi Comisiei Judetene a Arbitrilor din cadrul AJF Mures. Daca nu te descurci, anunta-ma si voi lua eu legatura cu cei de acolo.
RăspundețiȘtergeredar in bucuresti cand incep inscriiile?
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim"(00:16): Deocamdata nu s-a anuntat data inceperii noii scoli. Ultima organizata s-a incheiat pe 14 iulie a.c. . O sa ma interesez si te anunt.
RăspundețiȘtergereSalut.Am domiciliul in Dr.Tr.Severin, dar sunt student in Timisoara si vreau sa ma inscriu aici pt a deveni arbitru.Poti sa imi spui te rog daca ma afecteaza cu ceva faptul ca nu am domiciliul in Timisoara?Te-as mai ruga sa imi spui daca stii cand ar fi inscrierile in Timisoara si cum trebuie sa procedez.Merci mult
RăspundețiȘtergerePentru "clau": Salut! Nu te afecteaza cu nimic. Ma interesez si iti voi comunica detaliile zilele urmatoare.
RăspundețiȘtergerePentru Bucuresti cum se procedeaza? Am citit ca varsta e intre 14 si 25, eu am 24 si intreb daca reprezinta un dezavantaj faptul ca am aceasta varsta in ideea unei cariere in arbitraj.
RăspundețiȘtergerePentru "Victor": Pentru Bucuresti, trebuie sa te adresezi Comisiei Municipale a Arbitrilor, din cadrul AMF. Nu este niciun dezavantaj. Examenul de promovare pentru Liga a III-a il poti sustine pana la 30 de ani. Totusi, cei care aleg sa devina arbitri de la o varsta cat mai frageda vor avea avantajul de a nu fi presati de conditiile impuse pentru fiecare examen.
RăspundețiȘtergeresalut.sunt george din bucuresti si as dori sa ma inscriu si eu la scoala de arbitraj din bucuresti.am 19 ani si am jucat fotbal la FC Rapid juniori.pe internet se gasesc putine detalii.cum as putea afla adresa la care trebui sa ma duc si orele.Ms
RăspundețiȘtergereMerci pt raspuns. Astept cu nerabdare sa obtii ceva informatii in legatura cu perioada de inscriere in Timisoara si cum trebuie sa procedez.
RăspundețiȘtergerePentru "clau": Trimite-mi un mail pe adresa scoaladearbitri@gmail.com si-ti voi da un numar de telefon la care sa suni pentru a afla cum trebuie sa procedezi. In princiupiu, la Timisoara, scoala va incepe in octombrie.
RăspundețiȘtergereSalutari ionut, am si eu o intrebare la tine, am 15 ani si sunt elev in clasa a 9-a la profil sportiv - atletism si nu practic fotbal (decat in generala si cu prietenii), daca vreau sa devin arbitru , trebuie sa urmez scoala de arbitri nu? Mai intai trebuie sa ma adresez Comisiei Municipale a Arbitrilor din cadrul AMF nu? Imi poti trimite un mail cu nr. de telefon al celor de la Comisia Municipala a Arbitrilor sa ma interesez si eu? Mersi.
RăspundețiȘtergerePentru "dytzzzu": Salutare! Bineinteles ca trebuie sa urmezi o scoala de arbitri. Daca esti din Bucuresti, incearca la numerele acestea: 021 - 255.2014, 0744.634.245 / 0722.750.100!
RăspundețiȘtergereSucces!
salut Ionut as dori si eu oarecum mai multe detalii despre concursul de admitere.ma numesc Petre Florin sunt din ploiesti si as dori sa aflu data cand se organizeaza,actele necesare,probele practice si o oarecare bibliografie.multumesc anticipat
RăspundețiȘtergerePentru "Petre Florin": Cursurile au inceput sambata, 02.10.2010. Nu stiu daca se mai fac inscrieri si dupa aceasta data, dar te poti interesa la sediul AJF Prahova. Din ce stiu eu trebuia depusa o cerere si o taxa de 50 lei. Restul detaliilor le poti afla de la cei care se ocupa de organizarea scolii.
RăspundețiȘtergereSalut,
RăspundețiȘtergereAm si eu 2 intrebari:
1. Srii cumva in ce perioada au loc inscrierile/cursurile la Scoala de arbitri din Bucuresti? Am dat mail pe site-ul lor dar nu au raspuns. Daca nu stii, o sa incerc sa sun.
2. La tine pe blog scrie ca varsta maxima este 25 ani, iar pe siteul AMFB scrie 30 ani. Pana la urma care este? Eu am fix 25 :)
Petru "Cosmin Matei":
RăspundețiȘtergereSalut!
1. Cursurile au inceput de luni, dar se mai pot face inscrieri cateva zile. Suna la numarul de telefon 0744.634.245 si ti se va spune ce trebuie sa faci pentru a te inscrie. In privinta mailului este posibil sa fi facut o eroare cand l-ai transmis pentru ca altfel ti s-ar fi raspuns!
2. Acolo este un extras din regulamentul elaborat de catre Comisia Centrala a Arbitrilor. Daca citesti cu atentie, eu am mai scris si urmatoarea fraza: "Totusi, fiecare CJA, poate adapta ’Regulamentul de organizare’, cu acordul CCA, in functie de nevoile existente in judetul respectiv...". Deci, pentru Bucuresti varsta maxima este cea trecuta pe situl AMFB!
Succes!
Am reusit sa ii contactez. O sa incep cursurile de lunea viitoare.
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult pentru raspunsul prompt.
O zi buna!
Pentru "Costin Matei": Ma bucur daca ti-am fost de ajutor. Iti doresc mult succes in aceasta frumoasa activitate!
RăspundețiȘtergerein Arges care este data limita?si cat costa aceste cursuri
RăspundețiȘtergereConform sitului AJF Arges data limita a fost 11.10.2010. Redau mai jos, integral, anuntul publicat pe situl respectiv:
RăspundețiȘtergere"Pana la data de 11.10.2010, la sediul A.J.F.Arges, se fac inscrieri pentru cursurile de arbitri fotbal baieti si fete. Varsta minima pentru inscriere este de 14 ani. Informatii suplimentare la telefoane: 0348/445554 sau 0744/339724 - D-l Mihai GHIBERDEL presedinte Comisia de Arbitri Arges"
Cred ca poti afla mai multe amanunte sunand la unul din cele doua numere de telefon. Succes!
Va rog sa imi spuneti de unde fac rost de un formular pentru fisa tip cu datele personale (dupa modelul elaborat de C.C.A., nu am gasit nici pe ajfhunedoara.
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim": Formularul il gasesti pe situl CCA. Acceseaza acest link: http://www.frf-cca.ro/sites/default/files/Fisa%20de%20Evidenta_Arbitri_1.doc
RăspundețiȘtergereSucces!
As avea si eu o mica intrebare!Daca ai o miopie de 0.5 dioptrii e posibil sa nu fiu admis?Ochelari nu port pentru ca nu e nevoie la asa dipotrie mica.Oricum astept un raspuns concret!multumesc anticipat
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (13:08): Nu stiu exact ce inseamna o astfel de miopie si nu vreau sa vorbesc aiurea. Totusi, daca spui ca nu e nevoie de ochelari probabil ca nu e ceva grav, care sa te impiedice sa vezi la distanta.
RăspundețiȘtergere@ Anonim ... poti purta ochelari daca ai dioptrii mici .COnditia este ca pe teren sa nu fii nevoit sa ii porti si sa poti distinge clar toate lucruirle (ma refer special la ofside) .
RăspundețiȘtergere@ toata lumea ... Cursuri se fac in fiecare judet , iar daca sunteti dintr-o localitate sau o comuna , cursurile se tin in resedinta de judet de care apartineti.
Buna ziua scoala de arbitri din constanta fac 22 de ani si am jucat la nivel de juniorat fotbal la o echipa de liga a 4 Dunarea Ostrov bn foarte multe prosti am jucat 6 ani de zile fara legitimatie :)Spuneti-mi cum pot si cu cine pot vb pt scoala de arbitri in constanta :)
RăspundețiȘtergerePentru "Ds": Multumesc pentru raspunsul oferit celui cu "dioptriile".
RăspundețiȘtergereImi permit sa te contrazic insa in privinta organizarii cursurilor. Nu este obligatoriu ca acestea sa se desfasoare doar in orasele resedinta de judet. Aceasta este o decizie care tine de comisia locala. Sunt judete in care cursurile se tin si in alte orase. De exemplu la Prahova, anul trecut s-au organizat in doua centre, Ploiesti si Campina, pentru a veni in sprijinul participantilor. Rezultatul - 57 de absolventi!
2. Voi posta si eu, zilele urmatoare, anuntul referitor la inceperea cursurilor organizate de catre CJA Botosani - care urmeaza sa debuteze pe 28 noiembrie! ;)
Pentru "Marian Ene": M-am interesat pentru tine si iata ce am aflat, de pe situl Asociatiei Judetene de Fotbal Constanta:
RăspundețiȘtergere"Sedintele Cursului de Arbitri 2010 se vor desfasura dupa cum urmeaza :
1. Marti - ora 18:00 - la sediul CERONAV ( Pescarie , cap de linie 40 );
2. Miercuri - ora 18:00 - la Baza Nautica ( nu se intra in clasa , ci se asteapta ca un membru al Cursului sa va preia de la intrarea in Baza Nautica )
3. Joi - ora 19:00 la Casa de Cultura ( sala mica )
Pentru alte informatii sunati la tel.:
•0724 230 211 - Dan Corcescu - director de Curs
•0721 235541 -Stoian Cosmin - secretar Curs"
Iti urez succes!
Buna ziua !
RăspundețiȘtergereAs dori sa fac si eu cursurile scolii de arbitri , insa sunt student in Bucuresti cu domiciliul de Gorj si mi-ar fi foarte incomod sa fac cursurile in Gorj. As indeplini cerintele pentru inscriere , intrebarea e daca se poate sa fac acele cursuri in Bucuresti si daca se mai fac inscrieri in aceasta perioada a anului. Va multumesc anticipat !
Pentru "Vlad Popa": Salut! In mod normal poti face scoala si in alt judet (municipiu, in cazul tau). Din cate stiu eu, la Bucuresti cursurile au inceput in octombrie. Pentru mai multe detalii suna la unul din numerele urmatoare: 021 - 255.2014, 0744.634.245 / 0722.750.100! Succes!
RăspundețiȘtergereSalut asi vrea sa fac si eu scoala de arbitri dar am doar 8 plus doua clase de liceu si asi vrea sa stiu daca se poate . si asi vrea sa stiu unde ma pot inscrie eu sunt din Vulcan judetu Hunedoara MULTUMESC
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim"-ul de mai sus: Salut! Scuze pentru intarzierea cu care iti raspund, dar a trebuit sa ma documentez. In privinta studiilor - sunt suficiente pentru a te inscrie la cursuri. Una dintre conditiile ce trebuie indeplinite pentru cei ce doresc sa urmeze aceste cursuri este: "sa fie absolventi ai invatamantului gimnazial, liceal sau superior."
RăspundețiȘtergereReferitor la judetul din care esti, aici, cursurile au inceput din 15 noiembrie si se desfasoara pe trei grupe, in orasele Deva, Hunedoara si Petrosani. Cei din Vulcan sunt repartizati la Petrosani, responsabil CJA fiind domnul Ionel Cirstea - telefon: 0724.309063.
Nu stiu daca te mai poti inscrie, dar cel mai bine ar fi sa-l suni pe responsabilul CJA din zona ta, care te-ar putrea lamuri. Succes!
am 14 anio sunt din barlad,jud vaslui,se fac cursuri prin apropiere?
RăspundețiȘtergereCeau Ionut!poti sa-mi oferi te rog niste date despre scoala de arbitri din Timisoara,adica,cand incepe si restu.....
RăspundețiȘtergereCeau Ionut!!! poti sa-mi oferi te rog frumos mai multe detalii despre sc de arbitri din timisoara,adica,cand incepe si restu.....
RăspundețiȘtergereSalut ionut ! Am 15 ani , locuiesc in Brasov si sunt foarte interesat de subiectul asta . Te-as ruga mult daca poti sa-mi spui unde,cand,cum pot sa ma inscriu la un astfel de curs . Multumesc mult si felicitari pentru munca pe care o depui .
RăspundețiȘtergerePentru "Ramona" si "Anonimii" de pe 1, respectiv 4 decembrie: Salutare! Ma voi interesa pentru fiecare, iar saptamana viitoare o sa va dau un raspuns.
RăspundețiȘtergerete rog sa-mi spui si daca se face numai o data pe an!!ca am inteles ca s-ar putea sa se faca de 2 ori pe an!!si as vrea neaparat sa ma inscriu acum si nu stiu daca mai este posibil!ms mult de tot pentru informatii
RăspundețiȘtergereSalut Ionut!!Am 19 ani sunt din Falticeni(jud.Suceava)elev in cls a 12)...Am si yo o rugaminte daca poti si vrei sa imi faci si mie rost de un numar de telegon,pt a putea sa ma inscriu si yo la cursuri,macar la anu'...ca dupa cum am citit pe aici inscrierile pe anu' curent s'au facut!!!Si inca ceva deca se poate cat dureaza ''scoala''si in ce consta,trebuie sa iti cumperi carti,sa ai de unde invata sau cum?Mz(te rog frumos raspunde-mi si mie daca vrei si poti sa ma ajutui)MULTUMESC ANTICIPAT!
RăspundețiȘtergerePentru "ramona": Contacteaza-l pe domnul Cornel Avram, membru in Comisia Judeteana a Arbitrilor Timis si-ti va da mai multe detalii despre cursurile scolii. Datele de contact le gasesti pe www.ajftimis.ro. Succes!
RăspundețiȘtergerebuna. ma numesc lorena si am 17 ani. si as vrea sa fac scoala de arbitri. stiu ca mam gandit cam tarziu anul acesta dar poate la mn in orash au inceput cursurile mai tarziu. sunt din slatina dar nu reusesc sa dau de vreun numar de telefon pentru a obtine informatiile necesare. daca ati putea sa ma ajutati as fi vesnic recunoscatoare. multumesc anticipat
RăspundețiȘtergerePentru "Vladutzu": Am reustit sa gasesc un numar de telefon unde poti afla detalii despre scoala de arbitri din zona ta. Astept un mail la adresa scoaladearbitri@gmail.com pentru a-ti trimite numarul respectiv. Cei de acolo iti vor spune si cum se procedeaza cu materialul de studiu si cat vor dura cursurile. Succes!
RăspundețiȘtergerePentru "lorena": 0249-412100 si 0722656503, sunt numerele de telefon de la AJF Olt. Suna acolo pentru informatii. Succes!
RăspundețiȘtergerePentru "Anonimul" din Brasov - de pe 4 decembrie:
RăspundețiȘtergereTrimite-mi un mail la adresa scoaladearbitri@gmail.com si iti voi da un numar de telefon la care sa suni, dar si alte detalii. Cursul a inceput deja insa daca te grabesti te mai poti inscrie.
Pentru "Anonimul" din Barlad: Trimite-mi mail la adresa scoaladearbitri@gmail.com si iti voi da numarul de telefon al unui coleg din Barlad, care iti va oferi detalii despre cursuri!
RăspundețiȘtergeremersi mult de tot pentru informatii.acum sunt la cursuri si sper ca totul sa fie bine
RăspundețiȘtergerePentru "ramona": Ma bucur pentru tine si iti urez mult succes!
RăspundețiȘtergeream 50 ani si doresc sa stam la o bere acolo unde ai arbitrat primul joc din viata ta de arbitrula linie CENTRAL fiind EU id ul meu allcapone61
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (15:25): Ce trece timpul... Asta se intampla in 1994... Vorbim pe mess!
RăspundețiȘtergeresalut sunt din bucuresti sector 4 si asi dori daca puteti sa imi spuneti cand si unde asi putea sa gasesc pin bucuresti cursurile acestea deoarece imi doresc foarte mult sa particip la ele multumesc frumos
RăspundețiȘtergereionut teasi ruga fruga frumos daca ma poti indruma si pe mine spre un centru de arbitraj din bucuresti sector 5 ms
RăspundețiȘtergerePentru "Anonimii" din 11 si 12 februarie: La Bucuresti, luna trecuta s-au incheiat cursurile incepute in toamna. Pentru a afla cand urmeaza sa debuteze o noua scoala sunati la unul din urmatoarele numere de telefon: 021 - 255.2014, 0744.634.245 / 0722.750.100!
RăspundețiȘtergereConform sitului AMF Bucuresti, anul trecut a inceput o scoala si in luna martie, deci este posibil ca si anul acesta sa se organizeze cursuri in primavara.
Succes!
multumesc frumos ionut si observ ca faci o super treaba ajutandui pe doritorii si pasionati acestui sport cred ca ai fi un supr exemplu pentru intreaga lume care se crede civilizada din romania ori cum multumesc din tot sufletul si voi incerca sa sun la numerele de telefon pe care mi lea-i dat multumesc anonim 11 ianuarie
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (13 ianuarie): Multumesc pentru aprecieri! Fac si eu ce pot... in timpul liber. O fac voluntar, din dragoste pentru fotbal si arbitraj. Incerc sa arat si o alta fata a acestei activitati... pe cat de frumoasa, pe atat de hulita! Poate ca prin ceea ce fac voi determina si eu cativa copii sa-si doreasca sa devina arbitri sau poate ca macar cativa dintre cei care urmaresc acest blog se vor gandi de doua ori inainte de a ne mai injura...
RăspundețiȘtergereMa bucur ca doresti sa devii cavaler al fluierului si iti urez mult succes!
Si eu as vrea sa fa ccursuri, dar in oradea unde trebe sa merg pentru inscrieri
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (18 ianuarie): M-am interesat pentru tine si am aflat ca la inceputul lunii martie se va finaliza cursul demarat in toamna. CJA Bihor organizeaza, de obicei, cursurile incepand din luna octombrie a fiecarui an. Mai multe detalii poti afla de pe cjabihor.ro. Iti urez succes!
RăspundețiȘtergereAm practicat arbitrajul la bacau pana in 2007 iar atunci cand am renuntat aveam categoria a 2-a. acum am 28 de ani, daca ma reapuc si merg ''ceas'' mai am vreo sansa sa prind liga a treia?
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (1 februarie): Ai avut o intrerupere destul de mare... Limita de varsta pentru a putea sustine examen de promovare in Liga 3 este 30 de ani. Inainte insa trebuie sa obtii categoria I - examen dupa 18 luni de categoria 2.
RăspundețiȘtergereE destul de dificil, la aceasta varsta, dar te sfatuiesc sa iei legatura cu cei din Bacau, pentru ca, in anumite conditii se mai pot obtine derogari de stagiu. De exemplu daca esti fotbalist in esaloanele superioare... Succes!
salut:)...nu sti,e vreo limita de greutate pt arbitru fotbal ?:-s..am 1,75,dar sunt putin mai slab..
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (2 feb): Nu exista o limita minima, daca la asta te referi...
RăspundețiȘtergereIn privinta numarului maxim de kg, acesta nu trebuie sa depaseasca numarul de centimetri peste 1 m. In cazul tau ar fi 75!
Totusi, la inscrierea la scoala nu se tine cont de greutate.
sal as dori si eu sa stiu care este salariul unui ar pe meci sau cum se plateste
RăspundețiȘtergeresalut sunt madalin si sunt din bz am 17 si vreau sa incerc unde pot sa fac cursuri
RăspundețiȘtergeremadalin salut cum pot sa fac cursuri in buzau ca am 17 ani
RăspundețiȘtergerept anonimul de pe 6 feb.Daca tu inainte de a te interesa cum sa faci cursul intrebi cat e salariul isneamna ca nu e de tine arbitrajul cu parere de rau.Dar ca sa-ti faci o idee fiecare judet are un anumit barem de arbitraj care il primesti dupa meci.Acesta poate varia de la cateva zeci de lei la sute (in bani noi) , in functie de judet si de divizie.
RăspundețiȘtergere.
Pentru Madalin , du-te si cauta sediul AJF Buzau si intreaba cand se fac cursurile de arbitri.
Sediul AJF Buzau am inteles ca e in incinta Salii Sporturilor
RăspundețiȘtergerevreau si eu cateva date de contact pt cursuri de arbitri in bucuresti :D
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (20 martie): Incearca la unul dintre aceste numere de telefon 021 - 255.2014, 0744.634.245 sau 0722.750.100. Succes!
RăspundețiȘtergerecand incep inscrierile in judetul gatati?
RăspundețiȘtergerecand incep inscrierile in judetul galati?
RăspundețiȘtergerecand incep inscrierile in judetul galati?:D
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (18:44, 20:35, 20:37): Tare nerabdator esti! :) Ne interesam si iti vom raspunde! Sau sunteti mai multi? :)
RăspundețiȘtergeresalu! daca sunt din jud vaslui unde as putea sa ma duc pt cursuri? astept raspuns va multumesc
RăspundețiȘtergeresi la vaslui cand mas putea duce pt cursuri?
RăspundețiȘtergerePentru "Anonimul" sau "Anonimii" din Galati: Cursurile incep, in general, toamna. Nu au o data fixa. Mai multe detalii poti gasi pe www.ajfgalati.ro
RăspundețiȘtergerePentru "Anonimul" din Vaslui: Inca asteptam un raspuns. Cand il avem te anuntam!
RăspundețiȘtergerefetele ce inatime trebuie sa aiba? si in jud mures sau cluj este scoala de arbitrii?
RăspundețiȘtergerePentru "blagairina": In regulament nu mai este specificata o inaltime minima! Scoli de arbitri se organizeaza in fiecare judet. De obicei toamna, dar nu este o regula asta!
RăspundețiȘtergereBuna Ionut..sunt din Judetul arad am 15 ani practic fotbal la un club de performantaa..am fost si pe la loturile nationale..dar vreau sa ma fac si arbitru..imi poti da DETALI despre ajf arad..cum si ce trebuie sa fac?
RăspundețiȘtergeresalut am si eu o intrb daca nu am fost legitimat la nici o echipa de fotbal pot sa ma inscriu si eu la sc?in galati se face asa cv?
RăspundețiȘtergerePentru "george galati": Nu este obligatoiu sa fii jucat fotbal, pentru a putea urma cursurile scolii de arbitri. Am mai spus-o... cursuri se organizeaza in fiecare judet, in general, toamna. Nu au o data fixa. Mai multe detalii poti gasi pe www.ajfgalati.ro
RăspundețiȘtergerebuna ma numesc cosmin rotaru si sunt din jud bacau si vreau sa ajung un albitru de liga 2 ......ce ar trebui sa urmez ?????????? daca se poate sa imi raspundeti ...va multumesc!!!
RăspundețiȘtergerePentru "cosmin r": Salutare! In primul rand nu am inteles ce vrei sa devii... "albitru" sau arbitru? Si de ce doar la Liga 2 si nu la Liga 1?
RăspundețiȘtergereSalut,am si eu o intrebare,care e varsta maxima pentru a devenie arbitru,am cautat mai multe informatii,si am aflat ca ar fi de 20 de ani,sau de 25,eu merg pe 22,pot urma cursul de arbitru ?
RăspundețiȘtergerein prahova scoala de arbitraj cand incepe as vrea sa stiu...
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (ora 11:07): Incep cu partea sigura: poti urma cursurile! In privinta varstei, regulamentul prevede ca limite 14, respectiv 25 de ani - asa cum scrie si in materialul de mai sus. Totusi, fiecare judet poate adapta aceasta prevedere in functie de necesarul de arbitri.
RăspundețiȘtergereIti urez succes!
Pentru "Anonim" (ora 11:11): Nu stiu, dar ma interesez si te anunt. In general, cusurile sunt programate toamna, dar mai sunt si judete in care acestea se tin si in alta perioada a anului.
RăspundețiȘtergereEu sunt din Calarasi,cu cine sa vorbesc de aici,unde sa merg,si,in ce perioada se tin cursurile ?
RăspundețiȘtergerePentru "Anonim" (12:00): Banuiesc ca tot in toamna vor incepe cursurile, pt ca nu am vazut niciun anunt pe situl lor in acest sens. Vezi www.cjacalarasi.info. Pentru detalii trimite un mail la adresa arbitru@cjacalarasi.info.
RăspundețiȘtergereSucces!
Cand se mai fac inscrieri pentru scoala de arbitraj in Prahova?
RăspundețiȘtergerePentru "Petre Tiberiu" si "Anonim-10 mai": Cursurile se organizeaza, de obicei, toamna. Nu este stabilita insa o data exacta. Mai multe detalii puteti afla, la vremea respectiva, de pe www.cja-prahova.ro, situl comisiei locale.
RăspundețiȘtergereSalut.
RăspundețiȘtergereSunt din Brasov, cand pot sa ma inscriu' si eu?
defapt pot? am 14 ani jumate, si care ar fi banii pe care i-asi castiga? :)
In loc sa faci asta din pasiune pentru fotbal , tu te gandesti la bani , de aceea Romania nu are arbitrii de Champions League !
RăspundețiȘtergereBuna!Am si eu o intrebare.Am 17 ani si vreau sa fac scoala de arbitru dar nu stiu unde trebuie sa ma adresez in judetul brasov
RăspundețiȘtergerePentru cei care doresc sa urmeze cursurile de arbitri la Brasov - mai jos aveti adresa AJF si datele de contact:
RăspundețiȘtergereASOCIATIA JUDETEANA DE FOTBAL BRASOV
Telefon si fax: 0268475240
Email: ajfbv@yahoo.com
Adresa: Bulevardul Eroilor
Numarul: 19
Localitatea: Brasov, judetul: Brasov
Succes!
PS: Referitor la banii care se pot castiga din arbitraj (vezi "Anonim" din 22 mai) - baremul difera de la judet la judet. La inceput este important sa-ti placa aceasta activitate, abia apoi sa te gandesti si la bani.
Petre Tiberiu, GRESIT - gandesti foarte aiurea.
RăspundețiȘtergere1 : Romania are "arbitrii" (asa cum spui tu) de Champions League. Incepand de la turul I al preliminarilor si terminand in grupe anul acesta au fost delegati arbitri romani.
2 : N-are nici o logica ceea ce ai spus tu referitor la faptul ca din cauza baremului nu suntem reprezentati in Champions League .
Cand esti intre a fi sau a nu fi pe lista FIFA pentru a arbitra, adica Liga I pe cine mai intereseaza baremul ?
La cat timp dupa terminarea cursurilor o sa primim ecusonul? (arbitru/arbitru asistent frf)
RăspundețiȘtergere@Thomas: dupa sustinerea examenului de absolvire.
RăspundețiȘtergeredar eu am dat de multe luni examenul si tot n-am primit ecusonul
RăspundețiȘtergere@Thomas: probabil ca cei din comisia in care activezi nu au avut de unde sa achizitioneze ecusoanele.
RăspundețiȘtergeresalutare,si eu am dorit sa fac cursurile si chiar sa activez ca si arbitru dar m-am lovit de refuzul cras al celor de la ajf gorj.Am 33 de ani,am jucat si putin fotbal vreo 13 ani chiar si la al doilea nivel...ce mi-ati putea recomanda???Eu aici la mine c-am arbitrez tot ce inseamna meciuri amicale atit pe teren mare cit si la sala(futsal)atit la divizia a treia cit si la juniori.Astept recomandarile dumneavoastra.Multumesc.
RăspundețiȘtergere@marin florin: conform regulamentului, trebuie sa ai intre 14 si 25 de ani pentru a te putea inscrie la cursurile de arbitraj. In unele judete se mai fac derogari, in functie de nevoile locale. Imi pare rau, dar nu stiu ce sa-ti recomand in aceasta situatie!
RăspundețiȘtergereCu respect domnul Ionut Borcan:Ma numesc Basarabescu vlad,am terminat recent scoala de arbitri in cadrul AJF Vrancea,doresc sa ma informati daca as putea sa fac alte cursuri ceva mai concentrate!am varsta de 17 ani!Multumesc anticipat
RăspundețiȘtergerePentru Vlad Basarabescu: In acest moment nu prea ai ce cursuri urma. Trebuie sa te pregatesti si, dupa ce vei avansa, vei putea avea ocazia de a participa la cursurile organizate de catre CCA. Iti urez succes!
RăspundețiȘtergereAs putea participa si la cursuri din cadrul altor filiale AJF?
RăspundețiȘtergere@Anonim - Nu te-ai semnat, dar banuiesc ca esti tot Vlad: Nu vad sensul pentru care sa mai urmezi inca o data cursurile scolii!! Daca sunt alte comisii care fac cursuri intensive cu tinerii arbitri, cred ca ai putea face o cerere catre ele.
RăspundețiȘtergereeu sunt din dambovita am 16 ani si as vrea sa fac scoala de arbitraj dar nu stiu cand incep cursurile si unde o sa se tina.
RăspundețiȘtergeresi as vrea sa stiu si in ce constau aceste cursuri si cat trebuie sa platesc scoala de arbitri echipamentul si tot ce imi trebuie
Buna Ionut . Sunt din Arad si as vrea si as vrea sa fac o cariera in arbitraj am 15 ani..Imi poti spune si mie care e limita de varsta si unde trebuie sa ma duc..pe scurt da-mi niste detalii !..Mersi
RăspundețiȘtergere@razvan: iti recomand sa trimiti un mail la adresa cjadambovita@yahoo.com, pentru a cere detalii. Este adresa Comisiei Judetene a Arbitrilor Dambovita. http://arbitraj.dap.ro/
RăspundețiȘtergere@Anonim (20 iulie-15:54): astept un raspuns de la Arad si te anunt!
RăspundețiȘtergere@Anonim (20 iulie-15:54): Am primit raspunsul... La Arad scoala va debuta pe la inceputul lui octombrie, iar detaliile vor fi publicate pe situl Comisiei Judetene a Arbitrilor: www.cja-arad.ro. Succes!
RăspundețiȘtergereAm 15 ani sunt din bucuresti dinc ate am vazut pe http://www.amfb.ro/scoala_arbitrii.htm (cred ca e site lor) sunt trecute date de anu trecut Inscrierile vor incepe pe data de 11.IANUARIE 2010
RăspundețiȘtergereSti cumva cand o sa inceapa iar inscrierile?
@Tomas: Acela este situl Asociatiei Municipale de Fotbal Bucuresti. Ma voi interesa si te anunt.
RăspundețiȘtergere@Ionut
RăspundețiȘtergereMultumesc
@Ionut
RăspundețiȘtergereAi reusit sa afli ceva?
buna ziua,as vrea si eu sa aflu ce trebuie sa fac sa devin albitru de futsal?multumesc frumos
RăspundețiȘtergere@Tomas: inca nu s-a anuntat. Am promisiunea ca voi fi informat cand se va stii ceva sigur. Oricum, ca idee, e posibil sa inceapa prin toamna.
RăspundețiȘtergere@Catalin: Ca sa devii "albitru" de futsal, in primul rand ar trebui sa urmezi cursurile organizate de catre comisia de arbitri din judetul in care locuiesti. Nu am auzit sa existe cursuri separate doar pentru viitorii arbitri de futsal. Acestia din urma se selecteaza tot dintre cei care au oficiat pe teren mare. La nivel national exista lot de arbitri doar pentru meciuri de futsal.
RăspundețiȘtergereIonut unde trebuie sa imi depun actele pentru inscrierea la scoala de arbitri Constanta, este cu taxa?
RăspundețiȘtergere@Adi: Adresa AJF Constanta este urmatoarea: Str ION BANESCU, NR.2, Constanta. Telefon/Fax: 0241 613 533. Mai multe detalii poti afla de pe situl www.frf-ajf.ro. Succes!
RăspundețiȘtergereSalut , an 15 ani si as vrea si eu sa urmez cursul si am o intrebare ,orele se desfasoara dimineata sau dupa-amiaza?
RăspundețiȘtergereionut vreau sa te intreb ceva si sa imi spui sincer daca am o mica pata pe cazier ff mica intamplata la 13 ani acum la 18 ani pot sa devin arbitru astept un raspuns ms frumos
RăspundețiȘtergere@razvan. Daca cumva mai intri pe aceasta adresa da add la : alex_rot1595
RăspundețiȘtergere@ClaudiuPH: Cursurile sunt programate seara(ora 18:00).
RăspundețiȘtergere@Anonim (23:14): Nu stiu ce inseamna "o mica pata". In mod normal cazierul trebuie sa fie "curat". Dar eu zic sa mergi si sa discuti cu cei din judetul in care vrei sa urmezi cursurile. Succes!
RăspundețiȘtergere@alex: Daca esti din Dambovita si ai detalii despre cursuri, scrie-le, te rog, si aici. Poate mai intra si altii care doresc sa se inscrie.
RăspundețiȘtergereSall Ionut!As vrea daca poti sa-mi trmiti un email pe andrei.andreivalentin.valentin@gmail.com totul despre arbitraj: in ce perioada are loc inscrieril la Giurgiu si sa imi dai si mi-e un nr de telefon sa pot sa iau legatura cu cei de la Giurgiu.
RăspundețiȘtergerebuna colega sunt un arbitru in unul din campionatele din italia si as dori sa aflu daca pot sa arbitrez si in tara ?
RăspundețiȘtergere@ Anonim (12:31): Sal! Nu am date deocamdata, dar ma interezez!
RăspundețiȘtergere@ferdinand: Sal! Sigur ca poti arbitra, dar trebuie sa discuti cu cei din judetul in care vrei sa activezi. Iti vor spune ei ce acte sunt necesare! Succes!
RăspundețiȘtergereBuna, m-ar interesa si pe mine un numar de telefon sau o strada de unde pot afla infomatii despre inscrierea in orasul Timisoara, multumesc.
RăspundețiȘtergere@Anonim(16:46): Salutare! Adresa AJF Timis: Timisoara, Str.Pop de Basesti nr. 43, Telefon: 0256 / 20.16.66, 0256 / 30.57.12; Fax: 0256 / 30.57.13. Sit:www.frf-ajf.ro/index.php?judet=tm Succes!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos.
RăspundețiȘtergeresal ionut o intrb:in gl stii cumva cand se fac inscrierile si unde anume???
RăspundețiȘtergere@Anonim (23:03): Nu stiu, dar ma interesez!
RăspundețiȘtergerek ms...
RăspundețiȘtergereionut ai aflat cv de galati?????
RăspundețiȘtergereSalut Ionut , sunt din Mehedinti . Sunt deja arbitru , am 18 ani , arbitrez la liga a 4`a . Vroiam sa le spun tuturor celor care intra aici si au de gand sa se apuce de aceasta meserie , ca este una frumoasa si cu multe avantaje. Spre exemplu , astazi am primul meu meci ca central , pana acum arbitrand doar la tusa :) Asa ca , nu va fie frica .
RăspundețiȘtergeresalut vreau sa aflu si eu cand incep urmatoarele cursuri in bucuresti si unde se fac
RăspundețiȘtergereBuna am 14 ani si sunt din judetul Harghita.As dori sa aflu unde si cand se pot face aceste cursuri si cat dureaza?Cineva mi-a spus ca e nevoie doar de patru ori sa merg la Miercurea Ciuc ? Am inteles ca doar primavara nu din noiembrie pana in martie? Care sunt probele ?
RăspundețiȘtergereBuna,am 26 de ani si as vrea sa fac scoala de antrenori..se mai poate face ceva in momentul de fata? Am observat ca este ca tarzior pt mn,snt din Ploiesti.Nu stiu unde sa intreb:)!va multumesc
RăspundețiȘtergeresalut,as dorii niste informatii despre cursurile de arbitrii deoarece as vrea sa ma inscriu,am 18 ani si sunt din jud ilfov :)
RăspundețiȘtergeresalut ! am 22 ani si sunt din slatina jud. olt as dori si eu mai mute informatii despre scoala de arbitri ca vreau sa ma inscriu. mulumesc!
RăspundețiȘtergereas dori unde se afla sediul din ploiesti de arbitraj si cand incep cursurile
RăspundețiȘtergere@Anonim (13 oct. 2011): AJF Prahova se afla pe Str. Pielari nr.5. Cursurile au inceput pe 10 octombrie.
RăspundețiȘtergere@constantin daniel: Salutare! Informatii despre scoala poti afla de la AJF Olt:
RăspundețiȘtergereASOCIATIA JUDETEANA DE FOTBAL OLT
Str. Crisan, nr.23B, et.1, ap.7 - Slatina
TEL/FAX : 0249.412.100
E-mail: ajfolt@yahoo.com
@Alex: Tee sfatuiesc sa iei legatura cu cei de la AJF Ilfov, pentru a afla detalii despre inceperea cursurilor.
RăspundețiȘtergereAdresa: Str. Mosoaia
nr. 48-50, et.1
Sector 4, Bucuresti
Telefon: 021. 460 1296
Fax: 031. 425 1483
@Anonim (3 octombrie): Nu stiu sa fie o limita de varsta pentru "scoala de antrenori", pe care vrei tu sa o urmezi. Te poti interesa la sediul AJF Prahova - Str. Pielari, nr. 5.
RăspundețiȘtergereAnonim (2 octombrie): Vezi mai jos adresa de unde poti afla detalii despre scoala de arbitri din judetul tau.
RăspundețiȘtergereAJF Harghita
Adresa: str. Eroilor nr. 7
530132 Miercurea Ciuc
Telefon / Fax: 0266-371278, 0266-245260
Email : ajf.harghita@frf.ro
Anonim (18 septembrie): Pentru relatii despre scoala de arbitri suna la urmatoarele numere de telefon, luate de pe situl AMFB: 021 - 255.2014, 0744.634.245 / 0722.750.100.
RăspundețiȘtergere@ Anonim (16 septembrie): scuze de intarziere, dar am fost extrem de aglomerat si n-am prea reusit sa-mi fac timp pentru a raspunde la aceasta rubrica.
RăspundețiȘtergereLa Galati cursurile au inceput pe 06.10.2011 si se desfasoara la sediul A.J.F.
Relatii suplimentare la tel.0744616184.
PS: Sper ca esti deja printre cursanti!
@ Codau Silviu: Te mai astept si cu alte lucruri frumoase despre aceasta activitate. Sper ca te-ai descurcat la centru!
RăspundețiȘtergeremultumesc!
RăspundețiȘtergereDe ce e obligatoriu sa ai maxim 25 de ani?!? Eu am 26, iar pana acum am jucat fotbal la nivel judetean. Acum m-as orienta catre arbitraj, insa vad ca exista o limita de varsta:(...
RăspundețiȘtergere@Sakin: Probabil ca s-a tinut cont de etapele pe care trebuie sa le parcurga un arbitru pentru a ajunge in loturile nationale. Insa, la nivel de judet se mai pot acorda niste derogari, in functie de necesarul de arbitri. Daca citesti cu atentie materialul, gasesti urmatoarea fraza: "Totusi, fiecare CJA, poate adapta Regulamentul de organizare, cu acordul CCA, in functie de nevoile existente in judetul respectiv si de conditiile pe care le poate asigura in vederea unei bune desfasurari a cursurilor." Asa ca trebuie sa te interesezi la CJA sau AJF pentru a vedea exact conditiile. Succes!
RăspundețiȘtergereBuna,
RăspundețiȘtergereAm 22 de ani si as dori sa particip la cursuri de arbitraj, sunt din judetul Valcea. Ma poate ajuta cineva cu niste informatii!
Multumesc!
Cand se fac cursuri in Prahova?
RăspundețiȘtergere@Florin: Detalii poti afla de la AJF Valcea.
RăspundețiȘtergereAdresa:
B-dul Nicolae Balcescu nr.24 Rm. Valcea
Tel./Fax: 0250-737652
Tel: 0250-730916
E-mail: ajfvl@yahoo.co.uk
@ Anonim: Cursurile au inceput in Prahova. Detalii pe www.cja-prahova.ro.
RăspundețiȘtergerese mai pot face inscrieri in Prahova?
RăspundețiȘtergere@Anonim: Nu stiu exact. Poti afla sunand la unul dintre numerele de telefon de pe situl CJA.
RăspundețiȘtergereAm si eu o intrebare. Am 25 de ani si as vrea sa ma inscriu la arbitri in Cluj. Ca ar fi cam ultima mea sansa. Daca am viza de flotant in Cluj Napoca ma pot inscrie aici pentru scolarizare? Si daca stie cineva ceva de inscrierile pentru Cluj?
RăspundețiȘtergereMultumesc anticipat.
Salutare am 18 ani sunt din Bistrita.As dori sa ma inscriu la cursurile de arbitraj.Ce m-ati sfatui in conditiile in care nu am jucat fotbal.......si o alta problema ar fi:cam la ce ore au loc cursurile???
RăspundețiȘtergereSalutare ,am 17 ani si sunt din Galati .as dori sa ma inscriu la cursurile de arbitraj, joc fotbal am legitimatie ,unde as putea sa ma inscriu pentru cursuri.c cn ar trb sa vb ?
RăspundețiȘtergereBuna seara,
RăspundețiȘtergereSunt din Bucuresti si doresc sa ma inscriu la cursurile de arbitrii, imi puteti spune unde ma pot adresa pentru inscriere. Daca se poate sa imi trimiteti un e-mail pe stoica_alexandru@ymail.com.
Va multumesc!
Alexandru Stoica
Salut ! Cum ma pot inscrie la scoala de arbitraj??? Unde trebuie sa ma inscriu ???
RăspundețiȘtergereSalutare, nu stiti de unde pot cumpara accesoriilor de arbitraj(online)?
RăspundețiȘtergerecand se ia vacanta de craciun de la scoala de arbitri prahova
RăspundețiȘtergereSalutare! Imi cer scuze celor care nu au primit raspuns de la mine. Am fost foarte aglomerat, motiv pentru care am accesat mai rar blogul. Pentru a afla informatii despre organizarea scolilor din diverse judete, va recomand platforma www.frf-ajf.ro.
RăspundețiȘtergerePt ultimul "Anonim": Urmareste situl CJA. Poate se afiseaza acolo.
buna as avea si eu nevoie de o informatie daca ma poti ajuta,am arbitrat in romania la nivel judetean.....timp de 2 ani,iar acum sunt in italia,Roma de 1 an jumate si m-ar interesa ce acte imi trebuiesc si unde ma pot adresa sa pot arbitra si aici.....ast raspunsul tau pe mailul meu dianapopescu61@gmail.com
RăspundețiȘtergere@diana: ti-am raspuns pe mail!
RăspundețiȘtergereBuna! Au inceput cursurile de arbitraj in Iasi ? Multumesc.
RăspundețiȘtergeresalut. iti trebuie bac-ul obligatoriu pentru asa ceva?mersi
RăspundețiȘtergereBuna ziua Ionut! Imi poti spune si mie te rog cand incep cursurile de arbitraj in Constanta?
RăspundețiȘtergeresalut.diabeticii pot practica aceasta meserie?tinand cont de faptul ca miscarea face bine la diabet
RăspundețiȘtergere@Anonim (6 ian): Nu am informatii, deocamdata, dar iti recomand sa te interesezi la AJF Iasi. Vezi mai jos adresa si numerele de telefon:
RăspundețiȘtergereStrada Aleea Gr.Ghica Voda; Iasi
Email:contact@ajfiasi.ro
Telefon: 0232264263
Presedinte AJF IASI este fostul arbitru Sorin Boca: 0740237930.
@Anonim (10 ian): la judet nu este nevoie, dar pentru esaloanele superioare iti va fi necesar.
RăspundețiȘtergere@Anonim (11 ian): Astept un raspuns de la Constanta si te voi anunta.
RăspundețiȘtergere@Anonim (12 ian): Pe siteul www.miscareafacebine.ro am gasit urmatorul pasaj: "Mulţi pacienţi diagnosticaţi cu diabet zaharat cred că mişcarea le este contraindicata. Nimic mai fals. Sportul ajută la îmbunătăţirea indicelului glicemic şi menţine greutatea sub control. Totuşi, sporturile extreme sunt total interzise în acest caz. De asemenea, pacienţii care se tratează cu insulină, cei care urmează o dietă hipoglucidica şi cei care au diabet zaharat asociat cu diverse alte complicaţii de tip respirator, hepatic, renal sau cardiovascular ar trebui să evite efortul fizic şi să ceară sfatul medicului specialist.
RăspundețiȘtergereÎn cazul celorlalţi, mişcarea este chiar recomandată: volei, baschet, tenis, ciclism, fotbal, jogging, toate sunt sporturi care ajută la ameliorarea sau ţinerea sub control a simptomelor caracteristice diabetului zaharat." Intregul articol il gasesti aici: http://www.miscareafacebine.ro/ei-te-invata/sportul-potrivit-pentru-o-sanatate-mai-buna-83 .
PS: Sfatul meu este sa intrebi medicul!
Pentru Anonim (11 ian): La Constanta, cursurile vor incepe prin aprilie. Urmareste siteul CJA Constanta - http://www.frf-ajf.ro/index.php?judet=ct&pg=info&spg=63
RăspundețiȘtergereBuna ziua Ionut! Imi poti spune si mie, te rog, cand incep inscrierile la cursurile de arbitraj Bucuresti. Eu am intrat pe amfb, iar acolo nu s-a mai modificat data din 2010. Apare la data inscrieri: " 11.IANUARIE 2010
RăspundețiȘtergereTaxa inscriere: 100 RON "
Multumesc anticipat.
fisa tip cu datele personale (dupa modelu CCA) poti sami arati si mie modelu ??te rog
RăspundețiȘtergere@Anonim (19 ian): Salutare si scuze pentru intarziere! Am vorbit cu un coleg de la Bucuresti si zicea ca e posibil, prin martie, sa inceapa o noua scoala. Eu te sfatuiesc sa suni la unul din numerele de telefon de pe siteul AMFB. Daca nu afli nimic, anunta-ma si mai discutam zilele urmatoare.
RăspundețiȘtergere@breoy: Fisa respectiva o primesti de la Comisia Judeteana a Arbitrilor care organizeaza cursul. E posibil sa fie putin modificata fata de cea de pe site-ul CCA, pe care o gasesti aici: http://www.frf-cca.ro/informatii/in_atentia_arbitrilor . Succes!
RăspundețiȘtergereNu e locul potrit. Din martie incep activitatea de arbitru si nu stiu de unde sa-mi iau echipament, trebiue obligatoriu negru, eu vreau neaparat nou, ma tenteaza unul de pe site-ul umbro,ce parere aveti? Dvs de unde va cumparati echipamentul cand arbitrati?
RăspundețiȘtergereCred ca negru este cel mai indicat, asta daca nu cumva in judetul unde activezi este folosita alta culoare. Cel mai bine este sa discuti cu cei din cadrul CJA. Eu eram obligat sa-mi cumpar echipamentul de la CCA. Au fost diverse marci: Adidas, Lotto, Diadora. Umbro n-am mai apucat sa port, deci nu-mi pot da cu parerea despre calitatea sa. Dar banuiesc ca este ok. Iti urez succes!
ȘtergereSalut Ionut imi poti spune si mie te rog cand au loc inscrierile la cursurile de arbitraj Bistrita??? MULTUMESC!!!!!
RăspundețiȘtergere