Istoria Legilor Jocului de fotbal (I)

Fotbalul, cel mai frumos dintre sporturi, a nascut si va naste pasiuni imense, originea sa pierzandu-se undeva in negura timpului. In 2004 FIFA recunoaste China ca fiind locul de nastere - cu 2000 de ani in urma - al sportului rege. Se pare ca in jurul anului 200 i.e.n. chinezii jucau „cuju”, un sport asemantor fotbalului. Cu timpul regulile sale au evoluat ajungandu-se la jocul practicat in ziua de azi.

Pe scurt, fotbalul este un sport de echipa disputat intre doua formatii, fiecare avand in componenta maxim 11 jucatori. Terenul este de forma dreptunghiulara, iar la cele doua capete are cate o poarta. Fiecare echipa incearca sa introduca mingea in poarta adversa, cea care inscrie cele mai multe goluri fiind declarata invingatoare. Partida se disputa pe durata a doua reprize de 45 minute fiecare. Pentru ca cineva trebuia sa vegheze la buna desfasurare a jocului au fost inventati arbitri. Despre rolul acestora vom discuta pe parcurs deoarece in foarte scurt timp vreau sa ma aplec mai mult asupra Legilor Jocului, discutandu-le pe fiecare in parte. M-am gandit ca n-ar fi rau sa vedem mai intai care este istoria acestora. Am ales doua materiale aparute in 2004, cu ocazia celebrarii centenarului Federatiei Internationale de Fotbal Asociatie (FIFA), care au fost publicate si in Buletinul „Arbitrul” din acelasi an. Primul - „Istoria unui succes incepand din 1886” -, este scris de catre George Cumming, un fost responsabil al arbitrajului din cadrul FIFA, si a aprut in numarul 4/2004 al revistei forului mondial.

"Istoria unui succes incepand din 1886

Fotbalul a fost intotdeauna un sport popular si Istoria Legilor Jocului se inscrie intr-un context social si evolutiv in acelasi timp.

Cu ocazia celebrarii centenarului, FIFA a decis sa recunoasca rolul istoric jucat de cele patru asociatii britanice in dezvoltarea fotbalului, intampinand astfel cea de-a 118-a adunare generala a Biroului International de Fotbal Asociatie (IFAB), la Londra pe 28 februarie 2004. Influenta britanicilor in dezvoltarea fotbalului dateaza cu adevarat dinainte de infiintarea IFAB in 1886. In timpul primei jumatati a secolului al XIX-lea, fotbalul era sportul cel mai popular in scolile private din Anglia, ca Eton, Harrow si Winchester, dupa-amiezele fiind destinate in special sportului. Fiecare scoala isi avea propriile reguli si un numar destul de mare dintre ele variau de la o regula la alta, ca de exemplu marimea portilor, durata meciurilor si acceptarea sau nu a jocului cu mana. Ajungand la universitate, studentii descopereau absenta regulilor comune, astfel ca in 1848, un grup de fotbalisti s-a reunit la universitatea din Cambridge pentru a stabili Regulile de la Cambridge. O alta asociatie, la Shefield, continua sa aplice propriile reguli, si astfel reiese ca se impunea o armonizare a regulilor pentru a asigura expansiunea fotbalului in intreaga Anglie. Astfel a fost creata Asociatia Fotbalului (FA) in 1863. Primul meci international s-a disputat la Glasgow pe 30 noiembrie 1872, iar Federatia Scotiana de Fotbal s-a infiintat in aceeasi zi, dar mai tarziu cu un an. Asociatia de Fotbal a Tarii Galilor a fost infiintata in 1876, iar Federatia Irlandeza in 1880.

Arbitrul

Foto: worldcupblog.org

Problema regulilor comune se punea din nou, dar de aceasta data pentru cele patru tari. In consecinta, cele patru asociatii britanice au fondat IFAB pe 2 iunie 1886 in sediul londonez al Asociatiei Fotbalului. IFAB asigura, incepand de atunci, o supervizare a Legilor Jocului in tot Regatul Unit. Anumite reguli erau extrem de diferite fata de legile in vigoare de azi. Portarul putea sa puna mana pe minge pana la linia mediana din propria jumatate de teren si traseele nu aveau nimic in comun cu ceea ce cunoastem noi azi. In 1889, s-a pus problema definirii liniei de tusa. De exemplu, mingea se afla in teren, chiar daca picioarele jucatorului se aflau pe linia de tusa? Biroul a decis, in spiritul Legilor Jocului si azi in vigoare, ca o minge este in afara terenului, atunci cand a trecut in intregime de tusa sau linia de poarta. In 1890, arbitrul, cu joben si baston, statea pe linia de margine, in timp ce doi arbitri judecatori luau deciziile in teren. Atunci cand cei doi arbitri judecatori nu aveau aceeasi parere apelau la arbitru – pentru „arbitraj” asa cum indica si numele. In conformitate cu o propunere a Asociatiei Fotbalului arbitrii judecatori au devenit arbitri asistenti. Ei trebuiau sa decida cand mingea iesea din teren si ce echipa trebuie sa o repuna in joc. Cat despre arbitru, el a intrat pe teren. Textul regulilor de arbitraj era asemanator celui actual, cu o interesanta exceptie, in acea perioada, o eliminare era inacceptabila si o relatare a incidentului trebuia trimisa asociatiei nationale in cauza, care putea sa accepte sau nu scuzele celui care a comis greseala.

Lovitura de la 11 m

Jocul devenea profesionist si un numar din ce in ce mai mare de spectatori asista la meciuri. Dorinta de a castiga “nu conteaza cu ce pret” provoca situatii pentru care legile in vigoare nu permiteau sanctionarea corecta. Asociatia Irlandeza de Fotbal a propus atunci IFAB-ului introducerea loviturii de la 11 m. Loviturile erau acordate pentru fault grav in careul de 11 m. In timpul executarii loviturii la poarta, portarul nu putea sa avanseze mai mult de 5 m in fata liniei sale si toti ceilalti jucatori trebuiau sa ramana 5 m in spatele jucatorului executant. Marcajul terenului era de asemenea diferit. Zona portilor era formata din doua arcuri de cerc cu o raza de 5 m pornind de la stalpi, asteptandu-se pana in 1902 pentru a avea suprafata de pedeapsa pe care o cunoastem astazi. Odata cu infiintarea sa, in 1904, FIFA a preluat Legile Jocului intocmite de IFAB. Era deci normal, pe masura ce practicarea fotbalului se extindea in restul lumii si asociatiile britanice intrau in componenta FIFA la inceputul noului secol, ca aceasta sa devina membra cu pozitie egala in IFAB, in 1913.

Cele 17 Legi ale Jocului

Se spune adesea ca prezentul este o oglinda a trecutului. De-a lungul anilor, tehnica aplicabila pe linia de poarta a fost subiectul multor controverse, propunandu-se numirea unor arbitri de poarta. Aceasta propunere a fost facuta si respinsa in 1893. Adevarul este ca IFAB deja hotarase aplicarea celor 17 legi din anul 1891, dar nu toate in forma actuala. Prima revizuire majora a legilor pregatita de Stanley Rous, secretarul Asociatiei Fotbalului in acea perioada si viitor presedinte al FIFA, a fost facuta de IFAB in 1938. A trebuit apoi sa se astepte pana in 1997 pentru ca IFAB sa aprobe versiunea care este inca in vigoare. De-a lungul timpului IFAB a dus o politica de evolutie conservatoare a Legilor Jocului si a luat decizii intotdeauna in concordanta cu nevoile fotbalului. Anii 1990 au fost deceniul schimbarii, la fel cum au fost anii 1890 cu un secol inainte.

Legea 11 – Ofsaidul – a fost modificata in 1990, astfel ca un atacant ce se afla pe aceeasi linie cu penultimul aparator nu mai este considerat in ofsaid. Textul a fost imbunatatit si simplificat in 1995. In 1991, IFAB a aprobat o propunere venita de la FIFA in virtutea careia un jucator ce comite o incorectitudine, impiedicand marcarea unui gol sau o ocazie clara de inscriere a unui gol, este eliminat pentru greseala grava.

Cu ocazia unui experiment efectuat pe durata Campionatului U-17 al FIFA, disputat in 1991 in Italia, IFAB a introdus regula numita „pasa inapoi” pentru a impiedica portarul sa traga de timp. Cu siguranta, aceasta decizie a permis accelerarea jocului. In 1993 IFAB a aprobat o propunere care permite antrenorilor sa dea recomandari tactice. In 1990, arbitrii au primit instructiuni exacte pentru a stopa jocul mult prea fizic, mai ales atacurile de la spate prin alunecare, acest tip de atacuri fiind interzis de IFAB in 1998.

Astazi IFAB ramane conservator si totodata progresist ca niciodata in demersul sau. In cadrul sedintei ce a avut loc la Londra pe 28 februarie, Biroul a recunoscut importanta terenului artificial, fiind astfel introdus oficial in Legi. IFAB isi mentine o mare responsabilitate in exercitarea functiei sale de gardian al Legilor Universale ale Jocului si ramane unul dintre „marii decani” din familia FIFA, ce a muncit constant pentru ‚binele jocului’.

N.B. George Cumming este un fost responsabil al arbitrajului din cadrul FIFA. El locuieste acum in Scotia si mai are functia de consilier FIFA si UEFA.

George Cumming

Traducere din FIFA magazine (4/2004) de Ana Maria Nutu”

Sursa: Buletinul „Arbitrul”