Asa cum am promis, revin cu amanunte de la primul Congres National al Sindicatului Arbitrilor de Fotbal din Romania (SAFR), desfasurat ieri, la Ploiesti.
Aparut in 2007, la initiativa unui
grup de tineri arbitri prahoveni, condusi de catre Robert Nutu, sindicatul a
avut o perioada foarte zbuciumata. Stiu bine cate piedici li s-au pus celor
care l-au infiintat, dar acum nu este timp de povesti. Poate
cu alta ocazie.
Asadar, ieri, la Casa
Sindicatelor din Ploiesti,
peste 100 de arbitri din toate colturile tarii s-au strans pentru a-i alege pe
cei care vor incerca sa le apere drepturile in urmatorii patru ani. Surprinzator
pentru multi, nu si pentru mine, a fost faptul ca din Prahova nu au participat
decat vreo 10 arbitri. Si aici i-am inclus si pe cei care s-au implicat efectiv
in organizarea congresului. In schimb am zarit multi arbitri din primele trei
esaloane. Printre ei au fost: Istvan Kovacs, Aurel Onita, Miclos Nagy, Cristian
Nica, Robert Dumitru, Dragos
Iliescu, Sebastian Stoianof, Emil
Voicu, Teodor Craciunescu, Cristi Sava, Marius Bocaneala, Adrian Illyes, Sorin
Tarcea, Adrian Comanescu, Catalin Popa, Paul Unimatan, Petru Gaspar, Ciprian
Geambazu, Daniel Mitruti, Mihai Ene, Marian Balaci, Lucian Rusandu, Ionut
Iugulescu, Laurentiu Dansa, Andrei Antonie, Mihai Amoraritei, Mircea Orbulet,
Vlad Barleanu si multi altii, pe care ii puteti vedea intr-o galerie foto, in
urmatoarea postare. Fetele au fost reprezentate de catre: Cristina Bujor, Petruta
Iugulescu, Gabriela Dananae, Speranta Popescu,
Mihaela Gomoescu si Roxana Banaseanu.
Inceputa la ora 15:00, sedinta
s-a intins pana aproape de 17:30. Invitat sa participe la intalnire, Ion
Craciunescu a avut o scurta interventie, chiar in debutul acesteia. Presedintele
Comisiei Centrale a Arbitrilor le-a explicat celor din sala necesitatea
existentei unui sindicat care sa le apere drepturile, chit ca acest lucru se va
putea intoarce, la un moment dat, chiar impotriva sa. Asta pentru ca CCA-ul are
un rol asemanator patronatelor. Tocmai de aceea, el a refuzat invitatia de a
asista la desfaurarea sedintei, plecand dupa 10 minute.
Dupa inmanarea unor diplome de
merit fostei conduceri - Robert Nutu (presedinte), Catalin Popovici
(prim-vicepresedinte), Bogdan Banu, Alexandru Chivu (vicepresedinti), Valentin
Istudor (secretar general) si Catalin Popescu (avocat) - s-a trecut la alegerea
noiilor reprezentanti.
Astfel, asa cum spuneam si ieri, Alexandru
Tudor (Bucuresti) a fost desemnat presedinte, iar Cristian Balaj (Baia Mare) prim-vicepresedinte.
Alexandru Deaconu (Bucuresti), Ovidiu Hategan (Arad),
Ionel Popa (Pascani) si Robert Nutu (Ploiesti)
au fost alesi vicepresedinti, in timp ce Gheorghe Andrei (Ploiesti) a fost numit secretar general.
Balaj si Deaconu, nu au putut fi
prezenti, deoarece au arbitrat ieri-seara in grupele Europa League.
Au urmat discutii libere intre cei aflati in
sala, despre viitorul acestui sindicat, noua conducere stabilind ca pana pe 31
martie 2012 sa se organizeze filialele judetene. Cu presedinte, vicepresedinte
si secretar general din fiecare zona. Primul va fi reprezentantul judetului la
Congresul National.
S-a infiintat si o comisie de
cenzori, din care fac parte, printre altii, Dragos Iliescu (Craiova)
si Catalin Popovici (Ploiesti).
Responsabilul comisiei juridice a
ramas Catalin Popescu, acestuia urmand
a i se alatura si alte nume.
S-au facut propuneri de modificare
a statutului, una dintre ele fiind ca din viitorul Birou Executiv sa faca parte
si cate un reprezentant al arbitrilor din Ligile 2 si 3. Si fiindca tot am
amintit de Biroul Executiv, acesta a fost imputernicit sa stabileasca si
cuantumul cotizatiilor membrilor de sindicat.
Un lucru interesant este faptul
ca in sindicat se pot inscrie toti cei care au absolvit cursurile scolii de
arbitri, chiar daca acestia nu mai activeaza in prezent.
Cea mai importanta tinta a SAFR
va fi introducerea in nomenclatorul de meserii a celei de arbitru de fotbal,
asa cum se intampla in alte tari. Cu beneficiile care vor decurge de aici.
In perioada urmatoare voi mai
reveni si cu alte detalii despre activitatea viitoare a sindicatului, precum si
cu declaratii ale celor implicati.
In aceasta seara voi posta si o
galerie foto cu cei care s-au aflat ieri la Ploiesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu