"Cine are dreptate si rabdare pentru acela vine si timpul" - Goethe

vineri, 15 aprilie 2011

De la derby-ul Champions League la cel al Prahovei / Cristina Dorcioman arbitreaza Chimia Brazi-Conpet Ploiesti, astazi, ora 17:00


Dupa ce sambata trecuta a arbitrat cel mai important joc din semifinalele Ligii Campionilor, varianta feminina, Duisburg - Potsdam (scor: 2-2; foto: http://www.fcr-01.de/), Cristina Dorcioman a fost desemnata de catre CCA sa conduca derby-ul Prahovei, din Liga 3.

Partida de astazi, de pe stadionul de langa Combinat, se anunta una foarte interesanta, la care spectatorii sunt asteptati sa umple tribunele. Chimia Brazi, instalata in fotoliul de lider, in urma etapei precedente, n-ar vrea sa-l mai cedeze pana la finalul campionatului, obiectivul fiind clar - promovarea! Oaspetii se afla pe pozitia a patra in clasamentul Seriei 3 si vor sa faca uitata infrangerea de pe propriul teren, in fata celor de la Viitorul Domnesti (scor: 1-2).

Locul din clasament oricum nu conteaza la aceasta partida, intalnirile dintre Chimia Brazi si Conpet Ploiesti fiind intotdeauna… speciale. De altfel, gazdele mai au de luat o revansa, dupa ce prima infrangere din campionatul in curs a fost provocata de adversarii de astazi, pe stadionul de langa Aerodromul Strejnic (scor: 2-1). Interesant este ca si atunci “chimistii” erau lideri. De asemenea, ar mai fi de mentionat si faptul ca presedintele oaspetilor, Marius Zencenco, este fost cavaler al fluierului in Divizia C.

Revenind la brigada de arbitri, Cristina va fi ajutata la cele doua linii de margine de catre George Neacsu (ambii sunt din Campulung Muscel), respectiv Romica Birdes (Pitesti). Daca centralul se afla pe lista FIFA si face parte din lotul “Liga 2”, asistentii sunt componenti ai lotului “Liga 3”.

Cu alte detalii despre arbitrii jocului de pe “Chimia” voi reveni intr-un material separat. De altfel, ScoalaDeArbitri va acorda o importanta deosebita derby-ului prahovean, urmand sa va prezinte si o galerie foto de la acest joc, dar si alte lucruri interesante.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu