vineri, 14 decembrie 2012

Finala CM al Cluburilor, arbitrata de un turc / Vezi si cine va conduce finala mica


FIFA a anuntat brigada care va conduce finala Campionatului Mondial al Cluburilor, dintre Corinthians (Brazilia) si Chelsea Londra (Anglia), programata pentru duminica, 16 decembrie. La centru se va afla turcul Cuneyt Cakir (foto: tff.org), iar la liniile de margine conationalii sai Bahattin Duran si Tarik Ongun. Al patrulea oficial va fi Alireza Faghani, in timp ce rezerva pentru arbitri asistenti a fost desemnat Hassan Kamranifar (ambii din Iran).

In varsta de 36 de ani, pe care i-a implinit pe 23 noiembrie, Cakir se afla pe lista FIFA din 2006. Partida de duminica va insemna prima sa finala la nivel international, in palmares avand 3 semifinale - Europa League, Champions League si EURO 2012.

Partida va debuta la ora 12:30 (in Romania) si va putea fi urmarita pe TVR 2. Inaintea acestui joc, pe acelasi stadion - “International Yokohama”, din Yokohama (Japonia) -, se va disputa finala mica. Si aceasta va fi transmisa in direct de TVR 2, de la ora 9:30. Se vor intalni Al Ahly (Egipt) si Monterrey (Mexic). Peter O'Leary (40 ani) se va afla la centru, iar Mark Rule si Ravinesh Kumar - la liniile de margine. Primii doi sunt din Noua Zeelanda, iar cel de-al treilea - din Fiji. Al patrulea oficial - Nawaf Shukrallah - si rezerva pentru arbitri asistenti - Ebrahim Saleh - vin din Bahrain.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu