Interviu cu Dorian Miclosina, “cel mai titrat arbitru cărăşean”

De la stanga: A. Voda, D. Miclosina, G. Szabo

Zilele trecute am primit un material foarte interesant, realizat de catre jurnalistul Florin Ştiube cu tanarul arbitru de Liga 1 Dorian Miclosina. Va recomand sa-l cititi.

Dialog cu cel mai titrat arbitru cărăşean…

DORIAN MICLOŞINĂ Jr.: “Fără muncă şi seriozitate nu se pot obţine rezultate”

S-a născut pe 7 octombrie, la Reşiţa. A început fotbalul la 8 ani, la piticii CSM Reşiţa (antrenor Feri Varga). La 14 ani s-a transferat la Gloria Reşiţa (antrenor Gelu Bochiş). A jucat pe postul de fundaş central. La 17 de ani a renunţat la  fotbal, iar din anul 1998 a ales calea arbitrajului (arbitru stagiar). La 18 ani a devenit arbitru categoria a II-a, iar la 19 ani a devenit arbitru categoria I. În anul 2005 a promovat în Lotul Divizionar C, unde a arbitrat peste 90 de meciuri. În 2012 a promovat în Lotul Naţional, unde a şi arbitrat 14 meciuri - Liga 2 şi două partide în prima ligă (Dacia Mioveni – Oţelul Galaţi şi Voinţa Sibiu – Dacia Mioveni). 

Rep.:  Doriane, în urmă cu 22 de ani păşeai timid pe porţile FCM-ului din Reşiţa, cu dorinţa fermă de a deveni un fotbalist model pentru reşiţeni. În final nu a fost să fie...

D. M.:  Da. Am început fotbalul la grupa de copii de la FCM Reşiţa, la şlefuitorul de talente care este Feri Varga!  La 14 ani, odată cu plecarea dumnealui în Germania, m-am transferat la Gloria Reşiţa, la clubul din Govândari, cartierul copilăriei mele. Din păcate, la vârsta de 16 ani, la un meci de seniori cu AS Oraviţa, m-am accidentat foarte grav la genunchiul drept, unde am avut fisură de os. Vă spun că am primit cu mare durere în suflet recomandarea doctorului de a renunţa la fotbal şi asta pentru că la orice contact în zona genunchiului riscam să-mi fracturez piciorul. Am făcut o pauză de 6 luni, am mers şchiop până s-a „sudat” osul la loc.   

Rep.:  Până la urmă tot răul spre bine, pentru că ai ales calea arbitrajului...

D. M.:  Da, după o perioadă de refacere de şase luni, am realizat că nu pot părăsi atât de uşor gazonul de fotbal. Dacă nu am reuşit ca fotbalist, mi-am propus să iau calea arbitrajului. Iubesc foarte mult fotbalul, care este viaţa mea.

Rep.:  Ai avut de dus în spate numele tatălui tău, Dorian Micloşină senior, arbitru de divizia B. Orice s-ar spune, ai talent nativ, moştenit de la tată.   

D. M.:  Mi-am propus încă de când m-am apucat de arbitraj, să-mi depăşesc tatăl...

Rep.:  Ceea ce ai şi reuşit...  

D. M.:  Da, mai ales că mulţi dintre oameni din fenomen, m-au încurajat. Încet, încet, am progresat prin muncă şi nu am „ars” etapele din formare, ceea ce-mi prinde foarte bine acum în carieră.

Rep.:  În anul 2005 ai intrat în lotul divizionar C. Spune-mi te rog, cum ai reuşit „performanţa” să fi de multe ori „primul sub linie” la examenele de promovare?

D. M.:  Consider că a fost în primul rând greşeala mea. Trebuia să mă pregătesc mult mai bine decât am făcut-o. Sigur că a este foarte dureros să te aflii tot timpul printre primii sub linie, dar abia după ce reuşeşti începi să vezi, cu obiectivism, unde ai greşit la examen.

Rep.:  Şansa ta s-au numit domnii Ion Crăciunesc şi Aron Huzu...

D. M.:  Categoric. Dumnealor, împreună cu dl. Florin Verigeanu, m-au văzut la un meci amical internaţional de juniori. A urmat apoi o delegare la liga a II-a, la meciul FC Argeş – FCM Baia Mare şi a fost totul bine din nou. Am fost delegat mai des la liga a II-a.

Rep.:  Erai deja în vederile CCA. În iarnă ai participat şi la un curs de instruire şi perfecţionare, ce a avut loc la Căciulata, unde au participat 30 de arbitri de Liga a III-a. Cum ai primit vestea delegării tale la meciurile de Liga I?

D. M.: Ca orice om care doreşte să ajungă sus, cu multe emoţii, dar şi cu satisfacţie, deopotrivă.

Rep.:  Eşti cel mai talentat arbitru din judeţul Caraş-Severin, iar tu şi Cătălin Botaş din Timiş sunteţi reprezentanţii noului val al Banatului.

D. M.: Mulţumesc de apreciere, dar mai am mult de muncit şi de învăţat. Şi sper să vină cât mai mulţi colegi din urmă. Este nevoie de arbitri tineri.

Rep.:  Ai devenit şi proaspăt tătic şi arbitru de prima ligă. Unde este mai greu? Lângă leagăn sau pe teren?

D. M.(zâmbeşte): În februarie 2012 am avut o mare împlinire ca om. Am devenit tăticul unei fetiţe, Ema Sorana. Este foarte greu, dar în acelaşi timp şi foarte frumos în ambele situaţii, lângă leagăn şi gazon, deopotrivă.

Rep.:  Ce le recomanzi arbitrilor foarte tineri, la început de carieră?

D. M.: Multă muncă şi seriozitate, fără de care nu se pot obţine rezultate.