marți, 18 octombrie 2011

Daniel Diaconu nu va face parte din CCA: ”Nu mai sunt interesat de arbitraj”


Desi toata presa dadea ca sigura instalarea preotului Daniel Diaconu in functia de secretar general al CCA, acesta a infirmat, luni, informatia. El a remis un comunicat agentiei MEDIAFAX, in care precizeaza ca nu a fost contactat de catre Ion Craciunescu si nici nu este interesat de revenirea in activitate.

Iata mai jos cum arata comunicatul, pe care l-am primit si eu, pe mail, de la domnul Catalin A., caruia ii multumesc.

“La ora actuală, principala mea preocupare este legată de starea de sănătate. Urmează să fiu supus unei intervenţii chirurgicale complicate la piciorul la care am suferit în anul 2003 un grav accident. Legătura mea cu fotbalul, în general, şi cu arbitrajul, în special, a încetat odată cu demisia din funcţia de secretar executiv al CCA, pe care am deţinut-o timp de câteva luni în anul 2009. De atunci nu am mai avut niciun contact cu lumea arbitrajului şi în prezent nu mai sunt interesat deloc de această activitate. Numele meu ca viitor secretar executiv al CCA a apărut în mass-media fără consimţământul meu şi a fost doar o speculaţie a presei. Domnul Ion Crăciunescu, actualul preşedinte al CCA, nu a luat niciodată legătura cu mine, nici direct, nici telefonic, pentru a discuta despre o eventuală numire a mea în funcţia amintită, iar eu nu am dat nicio declaraţie nimănui", se menţionează în comunicatul semnat de catre Daniel Diaconu, conform MEDIAFAX.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu