joi, 7 iulie 2011

S-au nascut pe 7 iulie…

Augustus Constantin, arbitru FIFA

Augustus Constantin (foto: adevarul.ro), aflat pe locul doi in topul celor mai vechi centrali romani de pe lista FIFA, implineste astazi 37 de ani.

Nascut la Ramnicu Valcea, pe 7 iulie 1974, a promovat in prima liga in 1999, iar in 2002 a devenit arbitru international, la un an dupa Alexandru Tudor. Din pacate pentru el, la finalul lui 2011 va fi inlocuit pe lista FIFA cu un alt cavaler al fluierului mai tanar, conform hotararii Comisiei Centrale a Arbitrilor.

In cele 13 sezoane de Liga 1 a condus peste 180 de jocuri, dintre care 12 au fost in campionatul trecut. In editia 2010-2011 a mai fost delegat de trei ori in Liga 2, de doua ori in Cupa Romaniei si o data ca rezerva in primul esalon.

Intr-un top al arbitrilor cu cele mai multe cartonase rosii acordate sezonul trecut, la nivelul Ligii I, Augustus se situeaza pe pozitia a treia, cu 6 eliminari. Rezulta o medie destul de ridicata - 0.5 cartonase/meci, adica unul la doua jocuri!



Costin si Aurel Florescu, arbitri asistenti - Liga 2, respectiv Liga 3

Domiciliati in Bucuresti, gemenii Costin (foto) si Aurel Florescu s-au nascut pe 7 iulie 1977. Primul este  arbitru asistent in Liga 2, nivel la care a primit 19 delegari sezonul trecut, iar al doilea in esalonul 3.

Ambii fac parte din CJA Ilfov, iar cu ceva timp in urma s-au aflat chiar in primul esalon, dupa ce in 2002 au promovat impreuna in lotul national.

Ultimul joc al lui Aurel in Liga 1 a fost Ceahlaul Piatra Neamt - Politehnica Timisoara (scor: 1-2), disputat in 2006, in timp ce pentru Costin ultima aparitie la acest nivel a insemnat Gloria Bistrita - Politehnica Iasi (scor: 5-0), pe 16 mai 2010.

Vezi aici o serie de imagini de la jocul FC Botosani - Farul Constanta (scor: 1-2), arbitrat de catre Costin Florescu, iar aici de la meciul Petrolul-UTA (3-2), unde a facut brigada cu Cristi Balaj si Paul Dimancea.



Ludovic Cristian Uihely, fost arbitru Liga 2

De loc din Lugoj, judetul Timis, Ludovic Uihely (foto: sportulsalajean.ro) a facut parte pana anul acesta din lotul Liga 2.

Nascut pe 7 iulie 1973, el nu mai poate continua activitatea decat la nivel de judet, deoarece varsta maxima pentru esalonul 3 este 35 de ani.

Sezonul trecut a fost delegat de catre CCA la 28 de jocuri - 19 ca arbitru si 9 ca al patrulea oficial. A condus 11 meciuri in Liga 2, 2 in Cupa Romaniei si 6 in Liga 3. Dintre cele 9 partide in care a fost rezerva, unul s-a desfasurat in Liga I, iar restul in Liga 2.



Vlad Baban, arbitru - Liga 3

Ieseanul Vlad Baban este cel mai tanar dintre arbitrii prezentati astazi, el implinind 22 de ani.

Nascut in anul Revolutiei, 1989, acesta a fost promovat in cel de-al treilea esalon in urma cu doua luni, dupa ce a luat parte la programul CCA de descoperire a tinerelor talente.

In Liga 3 a debutat pe 8 aprilie, la jocul  Politehnica Galati - Ceahlaul Piatra Neamt II, incheiat cu scorul de 3-1 in favoarea gazdelor.

A mai avut o singura delegare la acest nivel, pe 3 mai, FCM Targoviste - AFC Filipeştii de Pădure (scor: 1-0).


Fiind nou-promovat, Comisia Centrala a Arbitrilor l-a inclus in grupa a treia pentru sezonul 2011-2012.            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu