joi, 9 iunie 2011

ScoalaDeArbitri are un nou colaborator - Lucian Purcaru, pasionat de jurnalism si fotografie

Asa cum va spuneam si cu alte ocazii, ScoalaDeArbitri este deschisa colaborarii cu oricine doreste sa-si aduca aportul la dezvoltarea acestui proiect. Dupa Diana Paduraru, care, din motive obiective, n-a reusit sa mai scrie in ultima perioada, la recomandarea sa, un alt bacauan s-a alaturat echipei noastre. Este vorba despre Lucian Purcaru, un tanar arbitru pasionat de jurnalism si fotografie. El si-a facut deja debutul cu poze de la diverse jocuri din Liga 3, disputate in judetul sau.

In varsta de 19 ani, Lucian este arbitru din 2010, in paralel fiind jurnalist la un sit local. In urma cu doua saptamani a absolvit liceul, iar acum este in febra bacalaureatului. Dupa aceea intentionaeza sa mearga la studii in Franta.

Trei ani la rand a obtinut mentiune la Olimpiada de limba franceza, iar in ultimul an premiul 3 la cea de filosofie.

Pentru a afla mai multe despre noul colaborator, va recomand sa cititi interviul de mai jos… este foarte interesant!

Ce te-a determinat sa urmezi cursurile scolii de arbitri?
In primul rand a fost dorinta de a ramane in fenomen. Am crescut de mic cu pasiunea pentru fotbal, microbul preluandu-l de la tata si bunicul. Deoarece la 18 ani imi era greu sa revin in acest sport ca jucator dupa ce facusem o pauza destul de lunga, am considerat cursurile de arbitri solutia cea mai usoara si avantajoasa in acelasi timp de a reveni in fotbal, care pentru mine este sportul numarul 1.

Cum ti se pare aceasta activitate dupa un an de “practica”?
Imi place mult mai mult decat m-as fi gandit vreodata. Fiecare meci il astept cu nerabdare iar senzatia de dupa joc, mai ales cand prestatia mea a fost una buna, este unica.

Poti sa ne povestesti o intamplare amuzanta de la jocurile oficiate?
Fiind delegat la un meci de juniori C, in timpul primei reprize, un jucator al echipei gazda a fost eliminat. Pana aici nimic deosebit. Inainte sa inceapa ce-a de-a doua repriza am constatat ca jucatorul respectiv a fost trimis din nou pe teren de catre antrenorul sau. A fost necesara o discutie cu antrenorul in cauza, care, in timp ce arbitrul ii explica ca respectivul jucator nu mai are drept de joc, incerca sa il induplece pe acesta sa inceapa repriza cu jucatorul eliminat pe teren. J

De unde pasiunea pentru jurnalism, dar pentru fotografie?
Pasiunea pentru journalism a crescut inca de la o varsta frageda. Obisnuiam sa citesc intr-un ziar local cronicile meciurilor pe care FCM Bacau le disputa pe cand evolua in prima liga. Practic urmarind presa sportiva zi de zi am realizat ca asta vreau sa fac cand voi deveni mare! J In ceea ce priveste pasiunea pentru fotografie a aparut pe parcursul activitatii mele la situl local de sport www.BacaulSportiv.ro . Obisnuiesc sa realizez fotografii de la evenimentele sportive la care particip, fotografii pe care le utilizez in cronicile sau interviurile respective. 

De ce vrei sa faci parte din echipa “ScoliiDeArbitri”?
In primul rand colaborarea cu ScoalaDeArbitri inseamna un contact permanent cu lumea arbitrilor, iar cum pasiunea mea pentru aceasta activitate creste pe zi ce trece ar fi o modalitate avantajoasa pentru mine sa progresez, mai ales teoretic. Iar cum acesta este locul unde arbitrajul se imbina perfect cu jurnalismul, pot si eu sa aduc un aport acestei comunitati.

Cum se impaca scoala cu ziaristica si cu arbitrajul? Mai ai timp si de distractii?
Toate acestea se impaca foarte bine, asemenea zicalei “imbin utilul cu placutul”. Cand desfasori activitati care iti plac cu adevarat e imposibil sa nu gasesti spatiu pentru ele. Desi marea majoritate a timpului o aloc acestor activitati, gasesc timp si pentru iesirile cu prietenii.

Ce parere are familia despre activitatile pe care le desfasori?
Parintii intotdeauna m-au sustinut, mai ales atunci cand a fost vorba de ceva ce imi place. E foarte important sa faci ceea ce-ti place! Doar atunci vei obtine rezultatele pe care ti le doresti!

Tocmai ai absolvit liceul. Ce planuri de viitor ai?
Imi doresc sa merg la studii in afara tarii. Odata luat “bacul” cu bine, destinatia va fi Franta unde, bineinteles, voi studia jurnalismul. In ceea ce priveste arbitrajul, voi face demersurile necesare continuarii acestei activitati in regiunea in care voi merge la studii.

Care este cea mai mare dorinta, cu privire la arbitraj? Dar la jurnalism?
Referitor la jurnalism, visul meu este sa public in una din publicatiile sportive celebre ale Frantei, precum L’Equipe sau France Football. Referitor la arbitraj, domnul Daniel Munteanu ne spunea in timpul cursurilor ca trebuie sa ne dorim sa fim cu un nivel mai sus decat suntem la un moment dat. Cred ca e modul de a gandi perfect referitor la ascensiunea in arbitraj.

De ce i-ai indruma pe cei din generatia ta sa se indrepte spre aceasta activitate (arbitraj)?
Meseria de arbitru pot spune ca schimba foarte mult omul. E singura activitate in care iti dezvolti si iti intaresti psihicul dar si caracterul si te invata sa ai o viata ordonata, asemenea unui sportiv de performanta. E nevoie insa si de multa seriozitate!

Ce iti place (hobbyuri)?
Imi place sa petrec cat mai mult timp alaturi de persoanele dragi, de prieteni si sa ne distram cat mai mult. De asemenea, cum usor de poate deduce de mai sus, imi place sa asist la orice eveniment sportiv, indiferent de calitatea pe care o am (simplu spectator, suporter, reporter, arbitru). In afara de fotbal imi place sa urmaresc meciuri de handbal si volei. Si, bineinteles, sa realizez cat mai multe fotografii de la aceste evenimente.

Ce nu-ti place (in viata, la un om etc.)?
Nu imi plac persoanele arogante, care trateaza un om de sus, cum s-ar spune, si care cred ca sunt cu mult peste altii, cand de fapt suntem cu totii egali.

Vrei sa ne mai povestesti si altceva despre tine sau despre activitatile tale?
Sunt o fire deschisa si comunicativa, chiar daca uneori pot parea mai timid. Referitor la activitatile mele, cam totul graviteaza in jurul sportului! Mai demult am citit intr-o revista un interviu cu celebrul atacant francez Thierry Henry. In texul interviului am gasit un motto al sau, care mi s-a parut genial: “Mananc fotbal, respir fotbal, visez fotbal. Nu sunt nebun, sunt doar pasionat!”

Ce le transmiti celor care urmaresc “ScoalaDeArbitri” - implicit si pozele realizate de tine - si iubitorilor de fotbal, in general?
Acest sit este locul perfect in care arbitrii de pretutindeni pot interactiona cu alti “fluierasi” de pretutindeni, locul de unde putem invata foarte multe lucruri folositoare si acel ceva care ne poate ajuta sa progresam. Asta fiindca in arbitraj niciodata nu putem afirma ca stim totul! Depinde doar de noi sa ajutam la dezvoltarea acestei comunitati!


PROFIL

Nume: Purcaru
Prenume: Lucian
Specializarea: Arbitru asistent
Comisia: CJA Bacau

Data si locul nasterii: 21.10.1991, Bucuresti
Domiciliul: Bacau
Studii: Colegiul National Catolic “Sf. Iosif” Bacau
Ocupatia: elev/reporter
Locul de munca: Bacaul Sportiv

Anul in care a devenit arbitru: 2010
Anul obtinerii categoriei a II-a: 2011
Numar de jocuri arbitrate: 32, din care 30 oficiale

Hobby-uri: sportul, muzica trance, fotografia, filmele

Un comentariu:

  1. Bafta la bacalaureat Luciane! Diana a plecat tu pleci uite asa lasati Bacaul fara oameni devotati pasiunii lor. Bogdan.B

    RăspundețiȘtergere