joi, 26 mai 2011

Arbitrul Valentin Zanfir a alergat 44 km la “Hercules Maraton 2011”

Motto: “Un maraton nu se povesteste, el se simte. Un maraton nu se alearga, el se traieste!”

Despre ploiesteanul Vali Zanfir, eroul randurilor de mai jos, va vorbeam anul trecut, atunci cand am realizat si un mini-interviu cu el. In varsta de 28 de ani acesta este unul dintre “nebunii” care arbitreaza numai si numai din placere. Spuneam atunci ca “Pasiunea pentru arbitraj l-a facut sa treaca peste injuraturile si amenintarile pe care le primeste aproape saptamanal la partidele unde oficiaza. Indiferent ca au fost jocuri de copii sau de seniori, le-a tratat la fel de serios pe toate. Poate ca nu va promova niciodata mai sus de Liga a IV-a… nici nu conteaza prea mult lucrul acesta, important este ca a invatat ceva in cei sapte ani de activitate. In arbitraj azi esti, maine nu mai esti, important este insa omul si ceea ce lasa in urma lui.

Absolvent al Universitatatii “Petrol-Gaze” din Ploiesti - Facultatea de Stiinte Economice -, Valentin a devenit arbitru in 2003, iar din 2006 oficiaza (la linie) in primul esalon judetean. Are peste 500 de jocuri arbitrate, de la nivel de copii pana la seniori.

In afara gazonului acesta este pasionat de tot ceea ce inseamna munte. Ecologist convins, adora drumetiile si fotografia montana.

Sambata trecuta, Vali a participat la “Hercules Maraton 2011”, un maraton montan care s-a desfasurat in Muntii Cernei pe o distanta de 44.5 km! La start s-au inscris 307 iubitori ai muntelui, impartiti in doua categorii: 166 maratonisti (printre care si Vali) si 141 semi-maratonisti.

Aflat la prima participare la o astfel de cursa, arbitrul ploiestean a reusit sa o parcurga in 7 ore si 27 de minute, trecand peste toate momentele dificile pe care le-a intampinat de-a lungul traseului. A fost o proba de vointa pe care Vali a trecut-o cu brio, meritand admiratia si felicitarile noastre!

Va recomand sa cititi pe blogul sau trairile pe care le-a avut in timpul acestui maraton, povestite intr-un stil care te tine cu sufletul la gura, facandu-te sa crezi ca esti chiar tu cel care alearga (click aici!).

Hercules Maraton 2011
Alaturi de sotie, la finalul cursei

5 comentarii:

  1. Multumesc mult Ionut pentru acest articol.
    Ma simt flatat pentru acesta si nu stiu daca-l merit.
    Totodata ma simt mandru ca am reprezentat arbitrajul prahovean si arbitrajul in general la acest eveniment extraordinar si sper ca nu l-am facut de ras.

    @Daniel Munteanu: Va multumesc pentru aprecieri :)

    Vali Zanfir

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru "Vali": Eu am considerat ca meriti. Cred ca ma cunosti suficient sa-ti dai seama ca nu as fi scris daca aveam alta parere!
    Felicitari, inca o data, pentru vointa ta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine a alergat 44 de km, Vali? I-a alergat cu bicicleta sau cu masina? :) Feicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru "Mihai D": Cam greu cu masina pe munte... :) Martori oculari, pasarile si copacii spun ca Vali chiar a parcurs aceasta distanta! :)

    PS: Il vom monitoriza la urmatorul maraton! Incerc sa gasesc o... veverita disponibila sa care aparatul foto. :)

    RăspundețiȘtergere