Pregătire psihologică pentru arbitrii de fotbal de top

Dupa “Pregatirea mentala”, ScoalaDeArbitri va prezinta un nou material preluat de pe situl fostului asistent FIFA Daniel Munteanu (foto). Va recomand sa-l cititi cu atentie, pentru ca este foarte interesant! De asemenea, consider ca aplicand ceea ce scrie acolo veti avea numai de castigat, indiferent de nivelul la care oficiati!

Pregătire psihologică pentru arbitrii de fotbal de top

Autor: Alberto Cei

Un material tradus de Daniel Munteanu

www.danimunte.ro

Alberto Cei - psiholog, licenţiat profesional în psihologie clinică - lucrează cu Departamentul de psihologie al Institutului de ştiinţă pentru sporturi din Comitetul Olimpic Naţional Italian şi este consultant pentru diferite federaţii sportive

Arbitrajul este o sarcină grea şi arbitrul este examinat foarte serios: el trebuie să acorde atenţie, să aprecieze şi să ia decizia repede. Sarcina sa înseamnă că el nu poate face nicio greşeală deoarece datoria sa este să identifice greşelile altora. La fel ca cea mai mare îndatorire a sa, comportarea arbitrului este examinată de public, jucători şi mass-media. În această situaţie sarcina arbitrajului devine extrem de stresantă, sarcină care poate fi considerată de la sine foarte grea şi care necesită multă atenţie din punct de vedere psihologic. Deci este posibil ca stresul fizic si mental să fie responsabil pentru calitatea performanţei arbitrilor. De aceea se pune problema controlului psihic şi a stresului mental.

Din 1986 (Ceridono şi alţii, 1986) am lucrat cu arbitrii de top din volei şi fotbal, antrenându-le managementul relaţiilor interpersonale cu echipa şi controlul emoţional.

Am identificat cinci lucruri necesare majore la care arbitrul trebuie să răspundă:

1. capacitate tehnică;

2. independenţă în procesul de evaluare;

3. este acceptat;

4. este susţinut de condiţia fizică;

5. anticiparea dezvoltării acţiunilor de joc.

Pornind de la toate aceste rezultate, pare important ca arbitrul să includă în antrenamentul său fizic tradiţional şi un antrenament psihologic standard, cu scopul de a menţine un nivel ridicat al managementului stresului în timpul jocului.

Astăzi antrenamentul psihologic în lumea arbitrajului nu este foarte răspândit şi tehnicile de control al stresului şi concentrare adesea provin din experienţe empirice ale arbitrului.

De la începutul muncii mele cu arbitrii, am constatat că ei folosesc următoarele tehnici:

1. venirea (la teren n.t.) mai devreme, ca să rămână singur să se pregătească pentru meci;

2. respiraţia adâncă;

3. antrenare autogenică *1;

4. mişcări fizice pentru reducerea anxietăţii;

5. stretching;

6. stimulare prin gândire pozitivă;

7. alte metode (ex: fumatul, cititul, făcutul unui duş).

Între aceste metode cele mai folosite înainte de meci au fost: venirea devreme, practicarea antrenării autogenice şi reducerea stresului prin mişcări sau stretching. În timp ce, pe durata meciului, arbitrii folosesc sărăcăcios controlul respiraţiei şi strategii de stimulare cu gândire pozitivă. În concordanţă cu aceste experienţe a fost foarte util să le propun un program de antrenament psihologic, permiţându-le arbitrilor să-şi crească experienţele empirice cu cunoştinţe şi practica metodelor structurate. Astfel arbitrii vor obţine performanţe mai ridicate.

Această prezentare va ilustra metoda de antrenare psihologică, împărţită în cinci paşi principali care vor permite să:

1. recunoască sursele majore de stres;

2. identifice condiţiile optime de dinaintea meciului;

3. înveţe tehnici de relaxare şi stimulare;

4. folosească tehnici de imaginaţie şi vizualizare;

5. practice aceste tehnici în timpul meciului.

Programul psihologic

Pasul 1. Arbitrul ar trebui să poată să-şi recunoască nivelul de anxietate şi astfel să îşi dea seama de el. Aceasta va fi mai uşor dacă arbitrul înţelege că anxietatea nu va reprezenta un element negativ pentru performanţa sa. Dimpotrivă, tensiunile psihologice şi fizice pe care ar putea să le simtă înaintea meciului sunt factori foarte importanţi ai succesului său, deoarece fără să simtă acestea, el ar putea să vrea energie şi motivaţie care să fie folosite pe parcursul jocului. În zilele noastre facem distincţie între anxietate somatică şi anxietate cognitivă şi influenţele ei asupra performanţelor sportive. De obicei anxietatea somatică atinge nivelul său mai ridicat la începutul performanţei şi dispare pe durata îndeplinirii sarcinii. Pe când anxietatea cognitivă se manifestă în aşteptări negative şi gânduri despre reuşita în performanţă. Astfel arbitrul trebuie să înveţe să recunoască semnalele de anxietate ca să le controleze şi să utilizeze bine energia care se naşte din anxietatea sa. Pentru a permite arbitrului să recunoască anxietatea somatică, acest program prezintă o lista a exprimărilor sale (ex: mâinile dvs sunt reci?, vă ţineţi respiraţia?, inima dvs bate mai tare decât de obicei?).

În măsura în care este preocupat de anxietatea cognitivă, acest program îi propune arbitrului să fie atent la propriile lui gânduri înaintea performanţei sale. De asemenea, pentru acest ţel, sunt prezentate câteva subiecte (ex: vă gândiţi la situaţii negative?, vă gândiţi la posibile greşeli ale dvs?, vă simţiţi că nu sunteţi gata să faceţi faţă acestei sarcini?). Aşteptările şi gândurile negative afectează performanţa şi astfel să vă daţi seama de aceste procese mentale reprezintă primul pas pentru reducerea influenţelor lor negative.

Pasul 2. Scopul acestui pas este să definească condiţiile optime de dinaintea meciului pentru arbitru. De fapt cercetările lui Hanin au arătat diferenţe individuale în nivelul de excitare. Hanin a demonstrat că atletul are propria sa zonă de functionare optimă (IZOF), care poate fi scăzută, medie sau înaltă. Pe deasupra, cele mai multe dintre programele de antrenare psihologică pentru atleţi folosesc această abordare în perioada de început a pregătirii, ca să antreneze atleţii să creeze propria lor condiţie optimă. Din acest motiv, arbitrul, la începutul sezonului competiţional, trebuie să completeze o foaie numită "Reflecţie de dinaintea jocului" în care el descrie cum se simte, la ce se gândeşte şi la ce dă atenţie, înaintea uneia dintre cele mai bune şi înaintea uneia dintre cele mai slabe performanţe. Făcând aceasta, el devine conştient de cum atitudinea sa de dinaintea meciului îi poate afecta performanţa şi el poate identifica acea condiţie optimă de dinaintea meciului.

Foaia de la lucrarea lui Orlick descrie patru zone majore:

1. activare psihică;

2. nivelul de nelinişte;

3. discuţi cu sine înainte de eveniment;

4. concentrare pe durata evenimentului.

Foaia completată de arbitru ar putea fi folositoare pentru antrenarea abilităţilor de atingere a nivelului optim de activare.

Pasul 3. Este foarte folositor pentru arbitru ca să înveţe o tehnică de relaxare, să controleze nivelul ridicat de anxietate care ar putea să îi afecteze performanţa. Pe deasupra, această tehnică de relaxare va fi eficientă când arbitrul prezintă simptoame de anxietate somatică. Multe tehnici de relaxare ar putea fi practicate de arbitru insa cele mai folosite sunt antrenamentul autogenic al lui Schultz şi legătura neuro musculară a lui Jacobson. Ambele sunt eficiente pentru controlul anxietăţii somatice de dinaintea competiţiei, altfel spus să crească controlul pe tensiunile musculare, frecvenţa inimii şi frecvenţa de respiraţie.

Pasul 4. Constă în practicarea imaginaţiei mentale, antrenamentul de vizualizare sau ideomotor. Aceasta este numită repetiţie mentală prin imagini a acţiunii motoare ca şi cum aţi face-o în acel moment specific. Acest antrenament mental este folositor în sarcini motoare asociate cu o activitate cognitiv-simbolică. Antrenamentul poate ajuta lângă practica mentală în următoarele situaţii:

1. Pe durata antrenării tehnicii de arbitraj, arbitrul s-ar putea perfecţiona folosind repetiţia mentală a bazei tehnice specifice, crescând nu numai întărirea ei, dar şi procesul ei de automatizare. De fapt, practica antrenamentului imaginaţiei mentale stimulează dezvoltarea a trei funcţii principale:

- îndeplineşte o funcţie de programare a comportării motorii fiind o imagine a acţiunii reale;

- în acelaşi timp, repetiţia ideomotorie a mişcării ajută procesul de perfecţionare a comportării motorii îndeplinind o funcţie puternică de antrenare;

- antrenarea ideomotorie, pe durata acţiunii, pare să fie un pas obligatoriu al procesului de control şi corecţie al acţiunii motoare, jucând o funcţie de reglare.

2. Repetiţia mentală ar putea fi folosită pentru creşterea abilităţii de atingere a condiţiei precompetitive optime. Exerciţiul constă în auto-antrenarea să se creeze cea mai bună condiţie psihologică să facă faţă la evenimentul sportiv.

3. În sfârşit, repetiţia mentală ar putea fi folosită şi la îmbunătăţirea altor abilităţi psihologice, de exemplu, să înveţe cum să aibă performanţe excelente în situaţii foarte stresante. Chiar şi gândurile negative ar putea fi controlate învăţând să se vizualizeze pe sine în situaţii în care frica de insucces îi afectează performanţa. Acest antrenament va ajuta concentrarea pe sarcina sportivă, orientând concentrarea în mod eficient.

Pasul 5. Acest aspect final al antrenării psihologice a arbitrului priveşte pregătirea sa pentru meci şi se poate împărţi în patru faze:

1. Delegarea. În această fază arbitrul trebuie să efectueze prima sa evaluare a sarcinii (ex: caracteristicile echipelor, jucătorii, teren de joc, etc.). Această evaluare cognitivă îi va permite să identifice elementele principale la care să fie concentrat nu numai pe durata meciului, dar şi înainte de acesta, ca sa realizeze o abordare adecvată a acelui tip de eveniment.

2. Înaintea meciului. Antrenamentul mental ar putea fi practicat de arbitru înainte de meci ca să se simtă încrezător în performanţa viitoare. Repetiţia mentală a condiţiei lui optime aşteptate şi identificarea elementelor principale pe care să fie concentrat pe durata meciului reprezintă cel mai eficient antrenament pe care arbitrul ar putea să îl practice în această fază.

3. Meciul. Arbitrul este, evident, concentrat pe joc pe durata meciului, şi din punct de vedere psihologic principalii săi inamici ar putea fi acele gânduri negative care apar uneori după o greşeală sau pe durata fazelor de joc dificile. Adesea, în aceste situaţii, fiecare arbitru foloseşte modul său personal de a-şi menţine concentrarea, însă dacă nu reuşeşte, ar putea fi util să respire adânc de câteva ori sau să îşi repete sieşi câteva cuvinte afirmative simple care pot creşte încrederea în sine.

4. Evaluarea. După meci, în timpul acestei faze arbitrul trebuie să îşi evalueze performanţa nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi pregătirea sa psihologică pentru meci, managementul fazelor dificile ale jocului, concentrarea şi încrederea sa, ş.a.m.d. Această evaluare, adesea înţeleasă greşit, este dimpotrivă foarte importantă, deoarece ea determină perspectivele ulterioare pozitive sau negative ale arbitrului cu privire la competenţa sa şi la rezultatele performanţelor viitoare.

*1 antrenare autogenică - o tehnică de relaxare dezvoltată de psihiatrul german Johannes Schultz (n.t.)